Se pregătește mutarea iernii? Ce spune Coutinho despre posibilitatea de a face din nou echipă cu Messi

Philippe Coutinho Correia Inter Miami Lionel Messi Fotbal extern Philippe Coutinho
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 27 Februarie 2024, 10:46
Data actualizarii: Marti 27 Februarie 2024, 10:53

Fostul mijlocaș al Barcelonei, Philippe Coutinho, a alimentat zvonurile unei reuniuni cu Lionel Messi în MLS, declarând că „nu se știe niciodată” despre viitorul său.

  • Coutinho este în prezent împrumutat la clubul qatarez Al-Duhail, după o perioadă dificilă la Aston Villa. 

Speculațiile privind transferul său la Inter Miami au crescut odată cu prezența foștilor săi coechipieri de la Barcelona, Messi, Luis Suarez, Sergio Busquets și Jordi Alba, la clubul din Florida.

Deși nu s-a realizat nicio mutare pentru Coutinho înainte de sezonul 2024 al MLS, brazilianul nu exclude o posibilă reuniune cu Messi în viitor.

Întrebat despre zvonurile care îl leagă de Inter Miami, Coutinho a declarat: „Mă gândesc doar la prezent. Vreau să fiu bine, să mă pregătesc bine, să fac meciuri bune, să mă bucur de fotbal. Nu știm niciodată ce se va întâmpla în viitor. Numele meu apare mereu în ziare, unde se vorbește despre toate, bune și rele. Încerc să nu le dau atenție și sunt preocupat să îmi fac treaba bine și să mă bucur de ea”.

Totuși, șansele ca Philippe Coutinho să ajungă la Inter Miami sunt mici acum, după ce oficialii clubului american l-au transferat în urmă cu doar câteva zile pe tânărul mijlocaș argentinian Federico Redondo pentru a suplini absența lui Facundo Farias, accidentat pe tot restul sezonului.

Coutinho nu regretă experiența la FC Barcelona

În ciuda experienței sale dificile la Barcelona, Coutinho susține că nu regretă transferul la clubul catalan, potrivit GOAL: „Regret că am ajuns la Barça? Niciodată. Niciun moment. Lucrurile nu au mers așa cum mi-am imaginat, așa cum se așteptau oamenii, așa cum mă așteptam eu, pentru că sunt primul care își cere mai mult pe teren, îmi spun că trebuie să dau mai mult etc. Am încercat totul, am fost mereu foarte profesionist și nu regret nimic.

A fost mereu visul meu să joc pentru Barca. M-am bucurat, am putut să cunosc mulți oameni, să câștig titluri și asta va rămâne mereu în istoria vieții mele. Ce aș schimba din perioada mea la Barca? Nimic. Nu aș schimba nimic. Să mă întorc este imposibil, dar așa cum am spus, nu regret nimic. Am dat întotdeauna tot ce am putut la antrenamente, așa cum fac și aici, cum am făcut și anul trecut și cum voi face și anul viitor. Dacă lucrurile se potrivesc, perfect, iar dacă nu, am răbdare.”

Coutinho a adunat 106 meciuri în tricoul Barcelonei, reușind să marcheze 25 de goluri și să ofere 14 pase decisive.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!