OFICIAL! Fernando Alonso la McLaren! Alaturi de cine va concura in 2015 

OFICIAL! Fernando Alonso la McLaren! Alaturi de cine va concura in 2015 

McLaren-Honda a anuntat, joi, ca pilotii titulari ai echipei in sezonul 2015 al Campionatului Mondial de Formula 1 vor fi spaniolul Fernando Alonso si britanicul Jenson Button, in timp ce danezul Kevin Magnussen va indeplini rolul de pilot de teste si de rezerva.

Fernando Alonso, 33 de ani, dublu campion mondial cu Renault, in 2005 si 2006, si-a reziliat de curand contractul cu Ferrari pentru a reveni la McLaren, unde a mai concurat in sezonul 2007.

Experienta lui Jenson Button, 34 de ani, campion mondial in 2009, cu Brawn GP, a contat in alegerea coechipierului lui Alonso, in fata tineretii lui Magnussen, 22 de ani, care a disputat primul sau sezon in Marele Circ in 2014.

Cu Button si Magnussen, McLaren, una dintre cele mai titrate echipe din istoria F1, a terminat in acest an abia pe locul 5 in clasamentul constructorilor.

Team-ul de la Woking a renuntat la motoarele Mercedes pentru a reface parteneriatul cu Honda. intre 1988 si 1992, McLaren si Honda au avut o colaborare fructuoasa, materializata in patru titluri mondiale la piloti (trei cucerite de Ayrton Senna si unul de Alain Prost) si tot atatea la constructori. Pentru editia viitoare a Campionatului Mondial de Formula 1, echipa va reveni la denumirea sub care a scris istorie in Marele Circ, McLaren-Honda.

Sursa: Mediafax





FULLSCREEN
Galerie Foto
  • /

VIDEO PROTVPLUS.RO

Măsurile de relaxare care se vor aplica de la 1 iunie, în România. Când am putea renunța la mască
BRAT
Modifică setările cookies