Istorie! Spania îi pune în față lui Mbappe un veteran care câștigă 0 euro la echipa de club și se retrage în decembrie

Jesus Navas EURO 2024 kylian mbappe spania - franta EURO 2024
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 09 Iulie 2024, 12:43
Data actualizarii: Marti 09 Iulie 2024, 12:42

Spania și Franța se întâlnesc în prima semifinale de la EURO 2024.

Meciul de la Munchen, de pe Allianz Arena, începe la 22:00 și este transmis de PRO TV, Pro Arena și VOYO. Duelul pentru un loc în marea finală poate fi urmărit LIVE TEXT cu VIDEO EXCLUSIV pe Sport.ro.

Rivalul direct al lui Mbappe joacă gratis pentru Sevilla

Spania nu va putea conta pe Dani Carvajal, suspendat, așa că în locul său va juca veteranul Jesús Navas, în vârstă de 38 de ani. Apărătorul lateral va avea misiunea să-l blocheze pe Kylian Mbappé, starul Franței. 

Originar din provincia Sevilla, Navas are o carieră impresionantă. A evoluat toată cariera pentru Sevilla, mai puțin în perioada 2013-2017, când a jucat pentru Manchester City, unde a devenit campion al Angliei.

Jesús Navas se va retrage în luna decembrie, când va avea deja 39 de ani, iar până atunci va juca gratis pentru Sevilla! Navas, al cărui vechi contract a expirat în iunie, a primit un „contract pe viață” de la clubul andaluz. După retragere, va rămâne în cadrul grupării de pe Sánchez-Pizjuán.

Jesús Navas se retrage în decembrie

„În situația de față, e important să fii alături de club, mereu acolo. Pentru mine, cele mai importante lucruri sunt Sevilla, fanii, oamenii mei. Am renunțat la salariu pentru ei. Am vrut să-mi închei cariera la Sevilla și să mă bucur alături de suporteri”, a declarat Jesús Navas înaintea meciului cu Franța, potrivit OK Diario.

Fotbalistul care va fi rivalul lui Mbappé în această seară a confirmat că nu va reveni asupra retragerii programate pentru luna decembrie. „Sunt decis. De câțiva ani, evoluez cu dureri de șold. Știu să sufăr, dar este o situație complicată”, a mai spus Navas.

Jesús Navas a debutat în naționala Spaniei în 2009 și de atunci a strâns 55 de selecții. E campion mondial și european cu Furia Roja. În meciul cu Albania, din faza grupelor, Navas a fost căpitanul Spaniei.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!