Amzăr, reacție după 1-1 cu FCU Craiova. Avertisment înaintea duelului de la Galați: ”Pe unde i-am prins, i-am bătut”

Dinamo Cupa Romaniei Otelul Galati Cupa Romaniei
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 26 Septembrie 2023, 23:35
Data actualizarii: Marti 26 Septembrie 2023, 23:39
Dinamo și FCU Craiova au remizat pe Arena Națională, scor 1-1 într-un duel ce a contat pentru Cupa României.

Cele două echipe au fost repartizate în Grupa C din Cupa României. Partida de la București a fost o reeditare a duelului din campionat, în urmă cu două etape, meci în care Craiova s-a impus la limită, scor 1-0.

La București, tânărul de numai 20 de ani, Costin Amzăr a deschis scorul în minutul 18 printr-un șut puternic cu latul. Amzăr a fost aproape să aducă victoria în finalul meciului, însă nu a reușit să îl învingă pe Gurău a doua oară.

La conferința de presă în urma partidei, Amzăr a vorbit atât despre partida din Cupă, cât și despre meciul următor al ”câinilor”. ”Din prima repriză i-am luat de sus, exace ce am lucrat la antrenament, nu i-am lăsat să joace. În a doua repriză nu înțeleg de ce am lăsat-o mai moale, ei s-au urcat pe noi, s-a termiant egal, asta este. Cupa pentru noi este un obiectiv, astăzi am făcut egal, vedem de la meci la meci câte puncte putem obține” a punctat Amzăr.

Amzăr nu va face deplasarea la Galați, dar îi amenință pe moldoveni:

”Din păcate sunt suspendat, nu sunt apt pentru meciul la Galați, dar în liga a doua unde i-am prins i-am bătut” a avertizat autorul golului din Cupă.

În urma duelului de pe Arena Națională, Dinamo și Craiova se află la egalitate de puncte, pe locurile 2 și 3 în Grupa C. Oțelul Galați este liderul grupei, cu trei puncte obținute în urma victoriei spectaculoase de la Zalău, scor 1-4. În campionat, FCU Craiova este cea mai recentă victimă a trupei lui Dorinel Munteanu, învinsă cu scorul de 0-2 chiar pe Ion Oblemenco.

   
 
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!