VIDEO Victorie pentru Juventus în primul meci de la revenirea lui Pogba! Di Maria, făcut K.O de arbitru 

juventus Angel Di Maria Paul Pogba Campionate externe
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 23 Iulie 2022, 14:32
Data actualizarii: Sambata 23 Iulie 2022, 14:33

Juventus Torino a învins cu 2-0 formaţia mexicană Chivas de Guadalajara, vineri, într-un meci amical la Las Vegas, ce a consemnat revenirea lui Paul Pogba la echipa italiană, la care a debutat Angel Di Maria, informează AFP.

Pogba s-a întors la Juventus după şase ani nu foarte reuşiţi la Manchester United. Mijlocaşul de 29 de ani, campion mondial cu naţionala Franţei şi de patru campion al Italiei cu bianconeri între 2012 şi 2016, a jucat în prima repriză, la fel ca extrema argentiniană, venit în urmă cu două săptămâni de la PSG.

Di Maria a fost la originea primului gol, centrarea sa pentru lovitura de cap a lui Federico Gatti fiind respinsă de portarul lui Chivas până la Marco Da Graca, care a marcat din apropiere (10).

Mattia Compagnon a marcat al doilea gol al torinezilor după un şut deviat de un fundaş (80).

Juve va mai disputa două meciuri amicale în SUA, marţi contra lui FC Barcelona, la Dallas, şi sâmbăta viitoare contra lui Real Madrid pe Rose Bowl din Pasadena, în California.

AGERPRES

Angel Di Maria, făcut K.O de arbitru 

În timpul meciului, în minutul 35, Angel Di Maria a căzut după ce a fost izbit în plin de arbitru, la jumătatea terenului. Argentinianul s-a ridicat cu greu după ciocnirea cu „centralul” partidei.  

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!