Romelu Lukaku e revoltat. Ce îi enervează pe atacantul lui Chelsea

Romelu Lukaku Chelsea Lukaku Anglia Ce număr va purtat Romelu Lukaku la Chelsea? Dezvăluirea a fost făcută chiar de fotbalist
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 24 Septembrie 2021, 10:59
Data actualizarii: Vineri 24 Septembrie 2021, 11:07

Atacantul echipei Chelsea Londra, belgianul Romelu Lukaku, a pus la îndoială impactul pe care punerea unui genunchi în pământ, la începutul meciurilor, l-ar avea în lupta contra rasismului, considerând că pot exista ''poziţii mai puternice".

''Cred că putem avea poziţii mai puternice. Da, noi punem genunchiul în pământ, dar după meciuri iar apar insulte rasiste pe reţelele de socializare'', a spus Lukaku.

Romelu Lukaku își strigă nemulțumirea

El a fost de părere că ar trebui să existe discuţii între reprezentanţii companiilor de social media şi jucători din Premier League pentru a se identifica modalităţi de împiedicare a distribuirii mesajelor cu caracter rasist.

''Cred că ar trebui ca 4-5 jucători ai fiecărei echipe şi căpitanii să aibă o întâlnire cu directorii acestor companii pentru a vedea cum pot fi combătute distribuirea unor asemenea postări'', a menţionat internaţionalul belgian.

Fundaşul spaniol al echipei Chelsea, Marcos Alonso, a anunţat marţi că nu va mai pune un genunchi în pământ înaintea meciurilor, în semn de susţinere a mişcării Black Lives Matter, considerând că acest gest a început să-şi piardă din însemnătate.

''În schimb, voi arăta spre camere inscripţia de pe mâneca tricoului unde scrie No to Racism! (Nu rasismului). Va fi modul meu de a arăta că sunt împotriva rasismului şi a discriminărilor de orice fel. Punerea genunchiului în pământ a început să piardă din putere'', a spus Alonso (30 ani).

Antrenorul lui Chelsea, Thomas Tuchel, a susţinut decizia jucătorului spunând că acesta este angajat 100 la sută împotriva rasismului şi chiar dacă nu va îngenunchea va transmite un mesaj la fel de ferm.

Jucătorii din Anglia "susţin masiv" lupta împotriva nedreptăţii rasiale prin iniţiativa de a aşeza un genunchi în pământ înaintea meciurilor, declara cu ceva timp în urmă Asociaţia fotbaliştilor profesionişti din Anglia (PFA). Sindicatul jucătorilor afirma că şi-a consultat membrii în legătură cu aşezatul genunchiului în pământ, după ce această iniţiativă a fost huiduită în repetate rânduri de spectatori pe unele stadioane.

Colin Kaepernick a fost inițiatorul

Aşezatul genunchiului în pământ, mişcare iniţiată de jucătorul de fotbal american Colin Kaepernick, a devenit un gest emblematic de contestare a nedreptăţii rasiale, efectuat de numeroase persoane, inclusiv poliţişti, la manifestaţiile ce au avut loc în 2020 în SUA.

Chelsea este lider în Premier League după 5 etape, cu 13 puncte, iar sâmbătă va disputa pe teren propriu meciul cu campioana en-titre Manchester City, aflată în prezent pe locul 5 cu 10 puncte, o reeditare a finalei Ligii Campionilor din sezonul trecut câştigată după cum se ştie de londonezi. Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!