VIDEO Reacție virală a lui Klopp după ce panoul din spatele lui a căzut în timp ce se afla în direct! Ce a zis antrenorul 

Jurgen Klopp Liverpool Premier League Wolverhampton Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 05 Decembrie 2021, 14:18
Data actualizarii: Duminica 05 Decembrie 2021, 14:18

Liverpool a jucat în deplasare cu Wolves în ultima etapă din Premier League. 

„Cormoranii” au câștigat datorită golului înscris de Divock Origi în al patrulea minut de prelungiri și au urcat pe poziția a doua în clasament, după ce Chelsea a pierdut cu West Ham. 

La finalul partidei, atenția a fost pe Jurgen Klopp, care a avut parte de un moment ce a devenit cu ușurință viral pe rețelele de socializare. În timp ce se afla la flash interviu, panoul din spatele său a fost doborât din cauza vântului care bătea puternic. 

Antrenorul care se concentra pe răspunsul pe care urma să îl ofere a început să râdă și a spus pe transmisie: „Ăsta am fost eu! Nu a fost vântul...Nu!” Klopp și-a continuat apoi interviul. 

Jurgen Klopp: „Divock Origi, legenda, a intrat și a încheiat totul pentru noi!”

Întrebat la final dacă un astfel de rezultat câștigă titlurile pentru echipe, Klopp nu s-a sfiit și a oferit un răspuns sincer. 

„Dacă o faci de 38 de ori, da, dacă o faci o dată, nu. Este important și se simte ca un lucru măreț. A fost un meci chiar dificil. Vântul face fotbalul extrem de dificil, mai ales pentru echipa care domină. Am ratat multe ocazii și a trebuit să apărăm contraatacurile lui Wolves. 

În aceste circumstanțe dificile, mi-a plăcut jocul pe care l-am făcut. Începutul nu a fost sclipitor, dar când ne-am găsit ritmul a fost foarte bine, în afara finalizărilor. A trebuit să o ținem tot așa și da, Divock Origi, legenda, a intrat și a încheiat totul pentru noi”, a spus Klopp la final. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!