"Negocierile au durat 20 de minute. Lucescu a semnat pe un iaht, Noul stadion e GIGANTOMANIE!" Detalii de ultima ora despre contractul lui Lucescu la Zenit

Zenit Sankt Petersburg Mircea Lucescu Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 24 Mai 2016, 10:52
Data actualizarii: Marti 24 Mai 2016, 12:11

Lucescu o va pregati pe Zenit cel putin 2 ani. Romanul a semnat deja contractul si a plecat in Ucraina pentru a-si rezolva ultimele probleme inainte sa fie prezentat oficial.

Impresarul lui Mircea Lucescu, Arcadie Zaporojanu, explica in ce mod au decurs discutiile cu Zenit si care e obiectivul clientului sau la Sankt Petersburg. Lucescu trebuie sa o aduca pe Zenit in topul cluburilor europene.

"A fost scurt, la 6 si ceva ne-am asezat la masa, am discutat 20 de minute. Mai mult a durat elaborarea contractului. Nu cifrele au contat. Ne-am simtit foarte bine in Sankt Petersburg. Ieri am facut o excursie pe la facilitatile de antrenament, am vazut stadionul Petrovski, actuala arena a lui Zenit, apoi am vazut farfuria zburatoare pe care isi va disputa echipa meciurile. Stadionul nou e fantastic, unic in lume. Un arhitect japonez l-a proiectat, se va juca acolo incepand de anul viitor.

Stadionul de aici intrece orice imaginatie, nu ne asteptam la o asemenea gigantomanie! Nu e o copie, nu e o replica, e unic! Am vazut si cantonamentul, domnul Lucescu a discutat cu portughezul Danny, care era in recuperare. Lucescu a fost incantat si am decis sa mergem la discutia de cifre. Lucescu nu negociaza, redactarea a durat mai mult. Am semnat pe la 11 seara, pe un iaht, intr-o imagine de vis, a fost ceva magnific.

Nu s-a vorbit de niciun buget de transferuri, contractul e 2+1, dar nu clasic. La sfarsitul celui de-al doilea an, una dintre parti poate sa renunte. Nu avem nicio conditie de performanta. Obiectivul pus in fata noului staff tehnic a fost intrarea in top 10 european. Ei ar vrea o stabilitate in castigarea campionatului, cum s-a intamplat in Ucraina cu Sahtior. E posibil sa vina si romani la Zenit, dar pana acum nu s-a vorbit de nume. Totul se va rezolva dupa 2-3 zile, cand Lucescu va reveni la Sankt Petersburg si va fi prezentat", a spus Zaporojanu la Sport.ro.

La Zenit, Lucescu ia un salariu de 4 milioane de euro pe sezon + bonusuri in functie de preformante.

Asa arata stadionul BIJUTERIE pe care va juca Zenit incepand din 2017:

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!