Administratorii unei gradini zoologice din Rusia se lauda cu un exemplar de tigru caruia ii place nespus sa scoata sunete melodioase.
Descoperirea surprinzatoare a fost facuta in orasul Barnaul, acolo unde vizitatorii gradinii zoologice pot admira un tigru cantaret. Pentru a demonstra acest lucru, imagini cu animalul salbatic au fost urcate pe retelele de socializare. Astfel, este izbitor cum felina in varsta de 8 luni scoate niste sunete asemanatoare cu cele ale unei pasari, in contrast cu binecunoscutul racnet al tigrului cu care suntem obisnuiti cu totii.
Exista si o explicatie pentru aceasta anomalie a naturii, cei care l-au studiat spunand ca, de fapt, acesta este un mesaj adresat de micul tigru mamei sale atunci cand aceasta e ocupata cu ceilalti trei pui pe care ii are incepand din vara anului trecut. "Este foarte capricios", au precizat administratorii parcului zoologic.