Ion Țiriac, în pericol de a fi răpit: „Au căutat pe Google și au văzut cât de bogat e!” Mărturisirea lui Boris Becker

Ion Tiriac Boris Becker inchisoare Marea Britanie Virale Ion Țiriac
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 22 Decembrie 2022, 14:17
Data actualizarii: Joi 22 Decembrie 2022, 14:17

Averea l-a împiedicat pe Ion Țiriac să-și viziteze prietenul aflat la închisoare. 

Boris Becker (55 ani) a vorbit în premieră, după ce a fost eliberat din închisoare. Fostul tenismen a executat o pedeapsă de 8 luni, la un penitenciar din Marea Britanie, pentru că a ascuns bunuri în valoare de 2,5 milioane de lire sterline și a refuzat să-și achite datoriile. 

Ion Țiriac nu l-a putut vizita pe Boris Becker la închisoare 

Pentru postul german Sat 1, Boris Becker a mărturisit că în această perioadă dificilă mai mulți oameni din sport au vrut să-l viziteze la penitenciar, pentru a-i arătă că îi sunt alături, numai că nu li s-a permis accesul. Jurgen Klopp (55 ani) și Ion Țiriac (83 ani) au depus o cerere pentru a-și vedea prietenului, însă în zadar. Ba chiar la român polițiștii au fost surprinși când au verificat ce situație financiară are și l-au înștiințat pe Boris Becker că Ion Țiriac emite un pericol real de a fi răpit.

„Când Jurgen Klopp, pe care l-a descris ca fiind un bun prieten, a încercat să-l viziteze, cererea a fost respinsă de guvernatorul Huntercombe, acolo unde fusese transferat în mai, din cauza temerilor pentru siguranţa lui.

O solicitare a fostului său antrenor și agent Ion Țiriac a fost respinsă de trei ori din motive similare, a spus el. Lui Becker i s-a spus că orice persoană care are mulţi bani era considerată a fi în pericol de a fi răpită”, a relatat The Guardian, din spusele lui Boris Becker. 

Mai mult, fostul număr 1 ATP a dezvăluit că politiștii au apelat la Google pentru a identifica averea lui Ion Țiriac.

„Au căutat pe Google pe cineva ca Tiriac și au văzut cât de bogat era și imediat au considerat că ar fi în pericol”, a spus Boris Becker pentru Sat 1.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!