„Nu mă simt relaxat!” Dezvăluirea făcută de Novak Djokovic înainte de debutul la Wimbledon

Novak Djokovic ATP Tenis Wimbledon Tenis Novak Djokovic
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Duminica 02 Iulie 2023, 09:40
Data actualizarii: Duminica 02 Iulie 2023, 09:42

Novak Djokovic visează la al optulea său titlu la Wimbledon.

Tenismanul sârb luptă anul acesta pentru câştigarea celui de-al optulea său titlu la Wimbledon, succes care i-ar permite să-l egaleze pe elveţianului Roger Federer şi să-şi treacă totodată în palmares al 24-lea titlu de Mare Şlem, pentru a egala astfel recordul absolut al australiencei Margaret Court.

„Întotdeauna am visat să câştig la Wimbledon. Nu jucasem niciodată pe iarbă până la 17 ani. Turneul de la Wimbledon a fost mereu un obiectiv şi, de la debutul meu pe iarbă, nu m-am descurcat prea rău. Am intrat în Top 100 mondial la Wimbledon. Apoi, timp de câţiva ani m-am chinuit să-mi ridic nivelul jocului pe iarbă, pentru că în mod natural am tendinţa de a aluneca şi iarba nu se pretează”, a declarat Djokovic în cursul unei conferinţe de presă, cu două zile înaintea debutului său la competiţia de la All England Club.

„Dar, în ultimii zece ani, am învăţat să mă adaptez foarte repete la această suprafaţă, aşa cum o dovedesc rezultatele mele, mai ales că am disputat foarte puţine turnee pregătitoare. De obicei joc cel puţin unul sau două meciuri demonstrative, pentru a intra puţin în atmosferă. Însă când intru pe Terenul Central, ceva în mine se trezeşte şi sunt capabil să joc la cel mai înalt nivel”, a adăugat sârbul.

Întrebat dacă tinerii jucători care s-au făcut remarcaţi în ultimii ani în circuit, în frunte cu spaniolul Carlos Alcaraz, actualul număr unu mondial, îi permit să-şi menţină ridicată motivaţia de a juca, „Nole" a răspuns: „Întotdeauna există un jucător de învins. Carlos este un băiat foarte drăguţ, care se comportă foarte matur la cei 20 de ani ai săi. Pentru cineva de vârsta sa, ceea ce face este impresionant. Dar, în ceea ce mă priveşte nu trebuie să am un Carlos (Alcaraz) în faţă sau pe cineva în mod special pentru a găsi o motivaţie suplimentară când ajung la un turneu de Grand Slam, deoarece ştiu că trebuie să câştig şapte meciuri pentru a cuceri trofeul. Deci, cine se află de cealaltă parte a fileului nu schimbă nimic pentru mine”.

Djokovic a precizat totodată, că „nu se simte relaxat” după ce a devenit deţinătorul recordului de titluri de Mare Şlem (23), în urma succesului său de la Roland Garros. „Nu mă simt relaxat. Sunt mereu flămând de victorii, de titluri de Grand Slam, de mai multe succese în tenis. Cât timp am această motivaţie, ştiu că sunt capabil să lupt la cel mai înalt nivel. Dacă această motivaţie dispare, atunci probabil că voi vedea lucrurile altfel”, a subliniat jucătorul sârb, în vârstă de 36 de ani.

Novak Djokovic, numărul doi mondial, îşi va începe campania de apărare a titlului la Wimbledon împotriva argentinianului Pedro Cachin (locul 67 ATP), pe care îl va înfrunta luni.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!