„La US Open, mă gândeam doar că vreau să mă calific!” Garbine Muguruza, noua campioană a Turneului Campioanelor în WTA

Garbine Muguruza Anett Kontaveit Tenis WTA Turneul Campioanelor Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 18 Noiembrie 2021, 09:04
Data actualizarii: Joi 18 Noiembrie 2021, 09:11

Garbine Muguruza a învins-o pe Anett Kontaveit, scor 6-3, 7-5, în ultimul act al competiției de la Guadalajara. 

Garbine Muguruza a câștigat ediția 2021 a Turneului Campioanelor, învingând-o în finală pe Anett Kontaveit, scor 6-3, 7-5. 

„Asta e dovada că sunt în cel mai bun moment al carierei mele. Îmi amintesc că eram la US Open, iar Steve Simon - directorul WTA - mi-a spus că e posibil să mă calific. Atunci, mă gândeam că trebuie să mă calific, iar acum, iată-mă aici, ținând trofeul. A fost un obiectiv foarte dificil de atins, iar bucuria pe care mi-o oferă e extrem de satisfăcătoare,” a declarat Garbine Muguruza după meci, notează Punto de break. 

Rezultatul anului pentru Garbine Muguruza, a treia jucătoare a lumii

A fost al zecelea titlu WTA pentru jucătoarea din Spania (28 de ani, 3 WTA), care a încheiat anul cu un rezultat mare, în ciuda unui sezon modest în turneele de mare șlem, cele mai bune rezultate rămânând optimile de finală jucate la Australian Open și US Open.

€709,708 este suma pe care a câștigat-o Garbine Muguruza ca răsplată a eforturilor depuse la Guadalajara, reușind să îi administreze tenismenei din Estonia abia a treia înfrângere în ultimele 35 de partide oficiale jucate de aceasta. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!