Simona Halep, primul interviu după ce a anunțat colaborarea cu Mouratoglou! Ce obiective are: „De aceea lucrez cu Patrick!” 

Simona Halep Grand Slam Patrick Mouratoglou WTA Tenis
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Duminica 10 Aprilie 2022, 11:03
Data actualizarii: Duminica 10 Aprilie 2022, 11:06

Simona Halep (30 ani, 20 WTA) și-a găsit antrenor și unul de top, pe Patrick Mouratoglou (51 ani), fostul antrenor al Serenei Williams. 

Simona Halep a surprins pe toată lumea cu anunțul că va colabora cu Patrick Mouratoglou, unul dintre cei mai buni antrenori de tenis din lume. Halep a dezvăluit, într-un interviu acordat recent, care au fost motivele pentru care a ales să colaboreze cu antrenoru francez și ce obiective are odată cu noua colaborare

„Am cerut să lucrez cu Patrick pentru că îmi doresc cu tărie să revin în top și am simțit că este cea mai bună persoană care m-ar putea ajuta să ating asta. Am fost norocoasă că a fost disponibil să lucreze cu mine. Vreau să revin în top, și desigur, visez să câștig un alt Grand Slam pentru că de asta lucrez zilnic”, a declarat Simona Halep pentru Tennis Majors

Simona Halep a dezvăluit ce schimbări vrea să facă sub comanda lui Mouratoglou 

Sursa citată punctează că Halep știe că este una dintre jucătoarele din circuit cu cel mai bun 'echilibru' în ceea ce privește atacul și apărarea, astfel că prestațiile sale de pe zgură sunt explicate. Cu toate astea, Simona dezvăluie că vrea să fie 'mai agresivă'. 

„Vreau să lovesc mingea mai devreme. Vreau să deschid terenul mult mai bine decât am făcut-o înainte. Nu spun că am jucat prost înainte, însă vreau să îmi întăresc jocul. Mi-ar plăcea să capăt și mai multă putere în corp, nu e ușor să fii ofensiv, să joci aproape de tușă atunci când întâlnești jucătoarele cu lovituri puternice. 

Trebuie să fii mai puternic, voi lucra la asta, însă și să deschid mai bine terenul pentru a folosi unele dintre unghiuri mai bine decât am făcut-o înainte. Acesta este obiectivul în viziunea noastră”, a adăugat jucătoarea. 

Simona Halep, obiective mărețe: „Un Grand Slam e mai special!”

Lider WTA în perioada 2017 - 2019, Simona Halep dezvăluie că își dorește un nou Grand Slam, despre care spune că ar fi mai special decât revenirea pe prima poziție în clasamentul mondial. 

„Primul loc este o poziție specială, însă simt că un Grand Slam este mai special. 

Ador să joc pe zgură, probabil de asta am reușit să câștig atât de multe turnee pe zgură, dar și Roland Garros. Am câștigat Wimbledon, nu m-am așteptat pentru că e un teren rapid și ai nevoie de serviciu. Nu am avut un serviciu bun acolo, însă în acel an jocul meu a fost foarte bun și perfect pentru suprafață și am fost extrem de încrezătoare. 

Am câștigat turnee pe hard, chiar și unele importante, însă nu am putut câștiga un Grand Slam încă, deci probabil trebuie să fac ceva în plus pentru a câștiga un Grand Slam pe hard, și de aceea lucrez cu Patrick. Poate mă poate ajuta să câștig un Grand Slam pe hard. Ar fi extrem, extrem de drăguț să am și acest titlu în carieră”, a adăugat Halep. 

Totodată, Simona Halep a făcut și un 'inventar' al echipei sale, care o însoțește la toate meciurile: „Echipa mea este alcătuită din Virgina Ruzici, managerul meu de 16 ani, Arnaud Restifo, partenerul meu de lovituri, antrenorul fizic Teo Cercel. Mi-ar plăcea să adaug și un fizioterapeut în echipă. Poate el sau ea va veni de la academie”. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!