VIDEO Rafael Nadal, lovitura săptămânii și victorie contra numărului 11 ATP, la Madrid: Vini Jr. și Zidane au asistat la meciul său

Marcu Czentye
Data publicarii: Duminica 28 Aprilie 2024, 08:45
Data actualizarii: Duminica 28 Aprilie 2024, 08:59

Rafael Nadal a semnat a doua victorie pe tabloul principal al turneului ATP Masters 1000 de la Madrid, ediția 2024. 

Rafael Nadal a reușit cea mai impresionantă victorie în sezonul 2024.

Tenismenul din Manacor a avansat în turul trei al competiției ATP Masters 1000 de la Madrid, după ce și-a luat revanșa în fața australianului Alex De Minaur (25 de ani, 11 ATP), care îl învinsese, în urmă cu o săptămână, în turneul ATP 500 de la Barcelona.

Mai are suflu: la 38 de ani, fără o lună, Nadal revine în top 400 ATP

Nadal s-a impus în două seturi, scor 7-6 (6), 6-3, în aplauzele soției sale, dar și sub privirile atacantului clubului de fotbal Real Madrid, Vinicius Junior.

În această partidă, Rafael Nadal nu doar că a arătat spiritul de luptă de altădată, dar a reușit un passing shot de rever care a tăiat răsuflarea spectatorilor.

Nadal - Cachin, în turul 3 la Madrid

Întregul public prezent în Caja Magica a erupt când l-a văzut pe „Matador” executând cu brio un passing pretențios, trimis de la nivelul umerilor. 

Pedro Cachin (91 ATP) va fi următorul adversar al lui Rafael Nadal pe zgura de la Madrid. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!