VIDEO Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din runda inaugurală de la Cluj WTA 250. Cum arată tabloul Transylvania Open, turneu transmis LIVE pe Pro Arena și VOYO

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 14 Octombrie 2023, 19:17
Data actualizarii: Sambata 14 Octombrie 2023, 19:22

Transylvania Open 2023 (14-22 octombrie) este ultimul turneu WTA 250 al sezonului, înainte de Turneul Campioanelor. 

UPDATE 14 octombrie / 19:13 Mai jos puteți vedea cum arată tabloul la Transylvania Open. Favorită 1, Sorana Cîrstea va juca în runda inaugurală cu nemțoaica Eva Lys (21 de ani / 119 WTA). Dacă va trece de jucătoarea din Germania, Cîrsta va întâlni în următoarea fază câștigătoarea meciului Celina Naef - Jaqueline Cristian.

Turneul va fi în direct pe Pro Arena, VOYO și Sport.ro. 

 

UPDATE 14 octombrie / 18:55 Acum are loc tragerea la sorți a turneului transmis de Pro Arena și VOYO

Sezonul 2023 al circuitului WTA se încheie la Cluj-Napoca, oraș care va găzdui a treia ediție consecutivă a competiției de calibru WTA 250, Transylvania Open.

Întrecerea va avea loc în perioada 14-22 octombrie, iar Sorana Cîrstea va fi principala favorită la câștigarea trofeului.

Premiile financiare acordate în Transylvania Open 2023

  • Campioană: 280 de puncte - $34,228
  • Finalistă: 180 de puncte - $20,226
  • Semifinale: 110 puncte - $11,275
  • Sferturi: 60 de puncte - $6,418
  • Turul 2: 30 de puncte - $3,920
  • Turul 1: 1 punct - $2,804

„Miza o reprezintă punctele, în primul rând. 280 de puncte ia câștigătoarea. E un turneu foarte bun pe care inclusiv jucătoarele de top 20 îl joacă, din când în când. Iată că și locul 10 în lume va juca la acest turneu.

Este ultima competiție înainte de Turneul Campioanelor, chiar ultimul al anului, iar banii în joc sunt destul de mulți, $35,000 ia câștigătoarea. Dar mai importante sunt punctele, care te fac să joci la turnee mai importante, pe viitor,” a declarat Patrick Ciorcilă, în emisiunea „Vorbește lumea.”

Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian participă la ediția din acest an

Dincolo de Gabriela Ruse, care a primit wildcard pe tabloul principal, organizatorii au decis acordarea unui wildcard campioanei US Open din proba de dublu de junioare, Mara Gae. 

„Al doilea wildcard este Mara Gae, în calificări, cea care a câștigat US Open-ul, în proba de dublu, la junioare. 

Am vrut să îi oferim ca premiu această invitație pentru a o încuraja. E o jucătoare de perspectivă și vrem să dăm un exemplu că jucătoarele tinere pot să joace la astfel de turnee, dacă au performanțe mari,” a adăugat Ciorcilă, în aceeași intervenție televizată. 


WTA Transylvania 2023 va avea loc în perioada 14-22 octombrie.

Competiția va putea fi urmărită în direct la PRO Arena și VOYO, începând de luni, 16 octombrie.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!