Adus de CFR Cluj în iulie 2024 pentru 2,3 milioane de euro de la Fiorentina, când valora doar 1,8 milioane, potrivit Transfermarkt, Louis Munteanu este cotat acum de site-urile de specialitate la 3,5 milioane de euro!

Atacantul este unul dintre cei mai în formă fotbaliști din campionatul României. A bifat șase apariții în play-off, 25 în sezonul regulat, dar și două meciuri în preliminariile Conference League și trei în Cupa României.

Toni Petrea a spus ce are în plus Louis Munteanu față de ceilalți jucători: ”Foarte, foarte interesant!”

Toni Petrea, fost antrenor la FCSB, a evidențiat că, față de ceilalți atacanți ai SuperLigii, Louis Munteanu este mai speculativ: știe să atace când trebuie și să marcheze când echipa are nevoie de el.

”E un sezon foarte bun pentru el. E normal să se vorbească. Atunci când un jucător tânăr confirmă la un club din Liga 1, cu pretenții, care se bate an de an la campionat. A avut evoluții foarte, foarte interesante. Marchează. El e un marcator.

Îl văd mai speculativ decât ceilalți atacanți din Liga 1. E acolo unde trebuie, marchează goluri. E un jucător de perspectivă. E de viitor pentru echipa națională și nu numai”, a spus Toni Petrea pentru Sport.ro.

CFR Cluj, în acest sezon

Ardelenii se află pe locul doi în clasamentul play-off-ului cu 38 de puncte. După șapte etape desfășurate în partea a doua a campionatului, CFR Cluj a bifat trei victorii, la care s-au adăugat două rezultate de egalitate și două înfrângeri.