Într-un interviu acordat recent, Mihai Stoica a anunțat că plănuiește să modifice sigla celor de la FCSB din sezonul următor. Președintele Consiliului de Administrație explica atunci că vrea "să scoatem un detaliu din siglă, să-l schimbăm puțin și să plecăm cu el pe echipamentul de prezentare, poate și pe cel de joc".

Gigi Becali nu vrea să schimbe sigla FCSB

Gigi Becali nu vrea să audă însă de vreo modificare. Finanțatorul campioanei este de părere că actuala sigla a FCSB este perfectă și nu necesită îmbunătățiri.

"Sigla asta e cea mai frumoasă din lume, de pe glob. Ca atare, nu o va schimba MM. Dacă e cea mai frumoasă de pe tot globul, cum să o schimbe?", a spus Gigi Becali, joi, la Digisport.

Mihai Stoica a vorbit la începutul lunii aprilie despre planurile sale privind noua siglă de la FCSB.

"Acum lucrez cu un grafician cu care lucrez de obicei, Bogdan Gurău. Vreau ca, la anul, să avem… să scoatem un detaliu din siglă, să-l schimbăm puțin și să plecăm cu el pe echipamentul de prezentare, poate și pe cel de joc. De ce? De la Walter Zenga… voiam să schimb și înainte, să schimb fonturile, dar nu eram lăsat. 

Sunt niște chestii care contează. Fotbaliștii stau foarte mult îmbrăcați în echipamentul ăsta, în fiecare weekend, de ce să nu se simtă excepțional? Trebuie să-ți placă!", spunea Mihai Stoica, la Orangesport.