NEWS ALERT Coffee break: Florin Bratu, OUT de la Karmiotissa! Ce s-a întâmplat cu antrenorul român după ultima etapă din Cipru

Florin Bratu Cipru demisie Ethnikos Achnas Karmiotissa FC Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 24 Septembrie 2023, 11:55
Data actualizarii: Duminica 24 Septembrie 2023, 12:36

Fostul fotbalist o pregătea pe Karmiotissa din martie acest an.

SuperSportFM din Cipru anunță plecarea antrenorului român Florin Bratu de la Karmiotissa FC, echipă din prima ligă din Cipru.

După înfrângerea din ultima etapă cu Ethnikos Achnas, 0-3 sâmbătă, Bratu și-a înaintat demisia, care i-a fost acceptată de conducerea clubului.

Fostul fotbalist o pregătea pe Karmiotissa din martie acest an.

Ce a declarat Florin Bratu despre plecarea de la Karmiotissa

”Am început meciul foarte bine, dar am făcut o greșeală mare și am primit gol, apoi nu am reușit să punem presiune pe adversari.

Am avut tot felul de gânduri după acest meci, vreau să le mulțumesc celor de la Karmiotissa și le transmit un mare <<Mulțumesc>> tuturor ciprioților.

Sper să antrenez la o altă echipă din Cipru în viitorul apropiat”, a spus Florin Bratu.

Tehnicianul român, care își începe fiecare zi cu un story pe Instagram în care apare cu o ceașcă de cafea și zâmbește larg, preluase echipa cipriotă în luna martie și, după ce a salvat-o de la retrogradare, a semnat în iunie prelungirea contractului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!