Echipa lui Andrei Cordea, eșecuri pe bandă rulantă în Arabia Saudită! Câte goluri a înscris până acum fotbalistul

andrei cordea Al-Tai Arabia Saudita Stranieri Andrei Cordea
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 26 Octombrie 2023, 16:57
Data actualizarii: Joi 26 Octombrie 2023, 16:56

Fotbalistul a plecat de la FCSB la sfârșitul lui august.

Cotat la 2.3 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate, Andrei Cordea a semnat cu Al-Tai în Arabia Saudită un contract valabil până la finele sezonului 2024/25.

Echipa lui Andrei Cordea, eșecuri pe bandă rulantă în Arabia Saudită! Câte goluri a înscris până acum fotbalistul

Ultima dată când Al-Tai a câștigat a fost la începutul lunii septembrie, când echipa a înfruntat-o pe Abha pe teren propriu. Meciul a contat pentru a cincea etapă din Premier League și s-a încheiat 1-0.

De atunci, Al-Tai a înregistrat un rezultat de egalitatea următoarea etapă (1-1 vs. Al-Hazem) și înfrângeri pe bandă rulantă: 3-4 vs. Al-Ettifaq, 0-2 vs. Al-Faysaly, 1-2 vs. Al-Nassr, 0-3 vs. Al-Taawon și 0-2 vs. Al-Shabab.

Cât despre Andrei Cordea, winger-ul a înscris un singur gol pentru Al-Tai în șapte apariții, chiar în victoria cu Abha. Mai mult, fotbalistul a reușit să ofere și o pasă decisivă, în eșecul cu Al-Ettifaq.

Andrei Cordea a dezvăluit cum a pus mâna pe tricoul lui Cristiano Ronaldo

La finalul lui septembrie, Al Tai a primit vizita celor de la Al Nassr. Oaspeții au câștigat cu 2-1, iar la capătul celor 90 de minute, Andrei Cordea a făcut schimb de tricouri cu legendarul Cristiano Ronaldo.

Fotbalistul a revenit în țară joi, 6 octombrie, iar la aeroport a fost întâmpinat de reprezentanții mass-media, cărora le-a comunicat momentul în care a pus mâna pe tricoul lui CR7.

„E greu. E foarte cald, dar încep să mă adaptez. Cred că mi-am pus amprenta în meciuri. Am jucat bine, mi-am ajutat echipa și asta a fost cel mai important pentru mine.

Sincer, e o plăcere. Joc fotbal din inimă. Îmi place să joc acelor jucători. E o mândrie, dar când intri pe teren uiți contra căror jucători joci și dai 100% să câștigi meciurile.

(n.r. Cum a fost meciul cu Ronaldo?) M-a lovit la o fază. La pauză i-am spus lui Telles dacă îmi poate da Ronaldo tricoul. O să-l țin acasă, îl țin amintire. E normal că-i pregătesc ceva special. Cristiano Ronaldo e un jucător special”, a spus Andrei Cordea.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!