Denis Drăguș, în Premier League? Reacția englezilor după anunțul lui Florin Manea

denis dragus Crystal Palace Florin Manea Premier League West Ham Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 13 Martie 2024, 16:50
Data actualizarii: Miercuri 13 Martie 2024, 16:48

Denis Drăguș (24 de ani) traversează cel mai bun sezon al carierei, iar impresarul Florin Manea a anunțat că va încerca să îl transfere pe atacant în Premier League, după EURO 2024.

Împrumutat de Standard Liege la Gaziantep pentru un sezon, Drăguș a marcat 13 goluri în 33 de meciuri disputate în actuala stagiune. Din vară sunt șanse minime să rămână în Turcia, iar Standard Liege ar putea profita de forma excelentă a atacantului și să îl vândă pentru o sumă importantă.

Denis Drăguș, în Premier League? Reacția englezilor după anunțul lui Florin Manea

Florin Manea, impresarul care l-a transferat și pe Radu Drăgușin în Premier League, a oferit West Ham și Crystal Palace drept exemple de echipe la care Denis Drăguș ar putea evolua în campionatul Angliei. Declarațiile agentului au fost comentate și de britanici, care văd posibil un astfel de transfer în vară.

"Planetele se pot alinia pentru un transfer al lui Drăguș în Premier League. Echipele menționate de Manea, Palace și West Ham, au probleme în compartimentul ofensiv, iar Drăguș ar putea îmbunătăți acest aspect", a scris Caught Offside.

"Drăguș este împrumutat de Standard Liege la Gaziantep și traversează o formă excelentă, marcând 11 goluri în Super Lig.

E clar că există probleme de ordin numeric în atacul lui West Ham după plecarea lui Gianluca Scamacca fără a fi adus un înlocuitor. Danny Ings a dat semne de viață și a marcat contra lui Burnley în weekend, dar nu are o perioadă grozavă pe London Stadium", a scris și West Ham Zone.

Crescut la FC Viitorul, Drăguș a fost vândut de Gică Hagi la Standard Liege în 2019, pentru 1,8 milioane de euro. Atacantul a mai fost împrumutat la Crotone și Genoa, însă se află în continuare sub contract cu formația belgiană, până în iunie 2025.

Florin Manea: "Vreau să îl duc pe Denis Drăguș în Premier League"

Manea spune că și-ar dori să îl transfere pe Denis Drăguș în Premier League și indică West Ham și Crystal Palace drept exemple de echipe la care ar putea ajunge atacantul cu 12 goluri în acest sezon.

"Încă nu (n.r - nu a semnat cu Drăguș), dar vorbesc cu Denis, mi-e prieten bun. Eu aș vrea să îl duc în Anglia. Eu zic că are valoare de Premier League. Acum nu vorbim de primele șase echipe, dar poate să fie un West Ham, un Crystal Palace.

Eu așa cred și deja am avut câteva discuții despre el. Nu în particular cu o echipă, ci în general. El a fost aproape de Stoke City înainte de a merge la Gaziantep. La modul cum el se pregătește acum și cum joacă, eu cred că are o șansă. E un jucător care mie îmi place foarte mult, unu la unu destabilizează, a început să și marcheze. E vorba de valoare, dar trebuie să ai și un pic de șansă.

Campionatul European e decisiv pentru el. Dacă joacă bine la European, da, șansele sunt mari să meargă în Premier League", a spus Florin Manea, la Fanatik.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!