Adrian Ursea a anuntat ce va face dupa despartirea din Nice: "Vreau sa fiu numarul 1!"

Adrian Ursea OGC Nice Stranieri Adrian Ursea a anuntat ce va face dupa despartirea din Nice: "Vreau sa fiu numarul 1!"
Iosif Pintilie
Data publicarii: Joi 03 Iunie 2021, 23:14
Data actualizarii: Joi 03 Iunie 2021, 23:25

Adrian Ursea s-a despartit de Nice, insa vrea sa ramana in antrenorat.

Tehnicianul roman este dorit de Brest, in Ligue 1, insa momentan nu a luat o decizie privind viitorul sau. Totusi, acesta a vorbit recent despre planurile sale:

"Un lucru este sigur, ca vreau sa fiu numarul 1. Am o experienta de 20 de ani, de cand sunt intre antrenor secund, cateva experiente de interimat ca antrenor numarul 1 in Elvetia, sef tehnic, director sportiv in club, deci paleta mea este foarte diversa.

Pentru ca totdeauna am considerat ca daca vrei sa devii numarul 1 trebuie sa ai cunostinta de toate fetele care se pot gasi pe plan profesional intr-un club. Si am incercat sa le practic pe toate, sa ma inspir si sa invat cat se poate de mult din toate.

Astazi, dupa atatia ani de experienta, simt ca a venit momentul sa ma lansez, sa fiu numarul 1, consider ca am experienta si o filosofie interesanta, si-mi place foarte mult sa transmit. Sunt o persoana careia ii place sa impartasesc o idee despre fotbal cu jucatorii pe care-i am la dispozitie.

Lausanne era una dintre optiunile mele, dar am ales cai diferite. Sunt discutii, e perioada de mercato, sunt multe contacte, pe care nu pot sa vi le dezvalui, ca e la Ligue 1, ca e la Ligue 2 si din alta parte, este perioada in care se misca foarte mult lucrurile. Dar sunt si multe zvonuri.

Nu, deocamdata, nu (n.r.- o posibila intoarcere in Romania). Si as fi si foarte mirat, stiu ca nu sunt cunoscut in Romania. Fotbalul romanesc, din pacate, a scazut din putere, nu mai e bine vazut, nu e bine vazut la nivel european, pentru ca avem foarte putine echipe care sa reprezinte fotbalul romanesc in cupele europene, echipa nationala, vedeti ca sunt rezultatele care sunt.", a declarat Adrian Ursea, pentru playsport.ro.

Adrian Ursea crede ca fotbalul romanesc stagneaza in prezent, deoarece nu mai avem performante nici la nivel de club, nici la nivel individual.

E greu, nu mai scoatem capul in Europa cam de mult timp, deci in niciun caz, fotbalul romanesc nu e vazut dintr-un unghi pozitiv, in momentul de fata. La Nice, piata romaneasca era foarte, foarte putin studiata. E greu sa ma exprim, e Chiriches, e Ianis pe care-i stiu pentru ca joaca prin Europa, Stanciu, am jucat contra lui, cu Slavia Praga, eram in grupele Europa League, sezonul trecut.

In rest e greu pentru ca nu am studiat ca sa am un raspuns valabil despre nivelul fotbalistului roman. Sunt departe de aceste ganduri, sunt foarte departe. Nu e 'inspirant' ce se vede in fotbalul romanesc, dar inca o data, cred ca e vorba de persoane", a incheiat Adrian Ursea.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!