VIDEO A plecat de la FCSB și a oferit un assist pentru un gol senzațional! Ce a făcut echipa lui Deian Sorescu în preliminariile UCL

Deian Sorescu FCSB Preliminariile UCL Raków Czestochowa Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 27 Iulie 2023, 08:38
Data actualizarii: Joi 27 Iulie 2023, 08:37

Deian Sorescu (25 de ani) e legitimat la Rakow Czestochowa, dar a petrecut o jumătate de sezon sub împrumut la FCSB, stagiunea trecută.

Roș-albaștrii ar fi avut o opțiune în contractul de împrumut să-l cumpere definitiv pe Deian Sorescu pentru 950.000 de euro, însă Gigi Becali l-a lăsat pe fostul jucător de la Dinamo să se întoarcă la polonezi.

A plecat de la FCSB și a oferit un assist pentru un gol senzațional! Ce a făcut echipa lui Deian Sorescu în preliminariile UCL

În primul tur preliminar UEFA Champions League, Rakow, echipa lui Deian Sorescu, a reușit să treacă de Flora în dublă manșă. Polonezii s-au impus cu 4-0 la general și au dat peste Qarabag în al doilea tur.

Acasă, Rakow i-a învins în prima partidă pe azeri cu 3-2. În minutul 90+1, Sonny Kittel a marcat un gol fenomenal de la marginea careului, aducând o victorie importantă pentru polonezi, după ce Deian Sorescu a fost cel care i-a pasat mingea!

Românul a fost introdus în meci abia în minutul 84 de către antrenorul David Szwarga. În doar șapte minute, Sorescu și-a dovedit clasa și a pus umărul la victoria lui Rakow din preliminariile UCL.

Cifrele lui Deian Sorescu

Mijlocașul dreapta Deian Sorescu, folosit și pe post de fundaș dreapta, este cel mai scump transfer din istoria lui Rakow. Polonezii au plătit 800.000 de euro pentru aducerea sa de la Dinamo, în ianuarie 2022.

  • 27 de meciuri, 3 goluri și 3 pase decisive a strâns Sorescu la Rakow în perioada ianuarie 2022 - ianuarie 2023
  • 3 trofee are în palmares Sorescu cu Rakow: titlul, Cupa și Supercupa Poloniei
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!