EXCLUSIV România face valuri la Europeanul de polo! Alex Matei, șeful FRP, dezvăluie cum a fost posibil un parcurs fără greșeală și spune care e obiectivul naționalei

Nationala de polo Alex Matei Campionatul European de Polo Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 10 Ianuarie 2024, 13:07
Data actualizarii: Miercuri 10 Ianuarie 2024, 14:23

Naționala de polo a României face un excelent PR sportului românesc la început de 2024. 

  • România a câştigat grupa cu 9 puncte, după 12-8 cu Olanda, 13-5 cu Slovenia şi 8-7 cu Slovacia. 
  • Sport.ro a vorbit miercuri dimineață cu Alex Matei, președintele Federației Române de Polo. 
  • Fostul jucător important al primei reprezentative e prezent la C.E. din Croația. 

Naționala României a câștigat grupa din care a făcut parte la Campionatul European de polo din Croația și va juca în barajul pentru sferturile de finală cu reprezentativa Georgiei, joi, de la ora 18:00. 

Dacă va intra în primele opt națiuni ale Europei, naționala condusă de Bogdan Rath va obține biletul de calificare la Campionatul Mondial - competiție care poate propulsa prima reprezentativă la Jocurile Olimpice. 

Fără Crăciun, fără Revelion! Alex Matei: "Sunt în cantonament din 10 decembrie!"

Alex Matei, președintele FR de Polo, a vorbit pentru Sport.ro despre parcursul excelent al tricolorilor. Matei (43 de ani) e șef FRP de doi ani și jumătate. Fost jucător la Steaua și Dinamo, Matei a făcut parte dintr-o generație de excepție a naționalei - locul 4 la CE de la Belgrad (2006), locul 6 la CM de la Montreal (2005) și participare la Jocurile Olimpice de la Londra 2012. 

"Sunt niște victorii foarte muncite, băieții sunt în cantonament de pe data de 10 decembrie, pe 31 au plecat în Croația, n-au avut sărbători, au înțeles anvergura Campionatului European, care reprezintă un criteriu pentru CM și pentru JO! N-am avut nicio problemă cu ei, au înțeles, s-au implicat, sunt setați sută la sută pe obiectiv. Sunt niște adevărați profesioniști care luptă în bazin până la ultima picătură de energie pentru România. 

Deocamdată primul pas l-am făcut, să câștigăm grupa, am avut acel meci cu Olanda, cel mai greu, cu presiune și încărcătură enormă. Aseară am avut un moment de ușoară relaxare cu Slovacia, s-a dovedit că niciun meci nu e ușor. Am încredere foarte mare în băieți, mi-am dorit să simtă și ei ce înseamnă un Campionat Mondial", spune pentru Sport.ro Alex Matei. 

"Ei sunt foarte bine pregătiți, sunt bine conectați la importanța turneului și urmează să plecăm la Zagreb. Mâine vom avea meciul decisiv cu Georgia, care ne poate duce în sferturile de finală - echivalent cu calificarea la Campionatul Mondial (n.r.- baraj pentru accederea în sferturile de finală). Dacă mergem la CM, automat vom obține calificarea și la Euro viitor, fără turnee de calificare în prealabil.

Lotul? Avem foarte mulți jucători tineri, singurul care mai participat la o ediție a CM e Mihai Drăgușin (n.r.: portar la Steaua), îmi doresc să simt acea foame de victorii din partea lor, pe care am simțit-o și noi timp de peste 10 ani când ne-am calificat la toate edițiile EURO și CM", a continuat Alex Matei. 

Alex Matei: "Acum se văd efectele strategiei noastre" Ce spune despre Bogdan Rath

Selecționer al României e Bogdan Rath, fost jucător emblematic atât pentru România, cât și pentru naționala Italei, la care a jucat pe final de carieră. 

"Au fost mai mulți candidați, ni l-am dorit pe Bogdan, știam care sunt metodele lui, n-am ales greșit, băieții răspund excelent, sperăm să-i facem foarte bucuroși pentru suporterii noștri.

Eu și echipa mea am preluat conducerea Federației acum doi ani și jumătate, nu se poate face nimic peste noapte, arătăm după doi ani și jumătate că am avut o strategie eficientă. Se văd și strategiile făcute în competiția internă, e un drum lung și greu pentru a fi pe în elită în poloul mondial. Am avut și sprijin, le mulțumesc celor din Agenția Națională pentru Sport și celor din COSR pentru susținere, au făcut-o excelent!", a mai spus Matei, pentru Sport.ro. 

  • Dacă se califică în sferturi, adversara tricolorilor ar urma să fie Spania, pe 12 ianuarie.
  • Urmează semifinalele, în 14 ianuarie, şi finalele pentru medalii, în 16 ianuarie.
  • Campioana europeană din 2024 va obţine şi calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris.
  • La ediţia CE din 2022, România s-a clasat pe locul 10.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!