Daniel Chiriță (52 de ani), fost jucător la Petrolul și Rapid, a fost cel care i-a înaintat provocarea în cadrul unei intervenții telefonice la ”VOYO SPORT LIVE”, iar Robert Niță a acceptat imediat.
Chiriță a debutat în RXF în luna iunie, când l-a învins pe Justițiarul din Berceni. Mai în glumă, mai în serios, acesta a anunțat că e gata să-i cedeze bursa lui Robert Niță dacă va accepta această provocare.
Cei doi au avut și un scurt schimb de replici în direct, iar Robert Niță a anunțat că e gata să se pregătească pentru această gală alături de Leonard Doroftei.
Robert Niță și Daniel Chiriță, în cușca din RXF: ”Te fac zob” / ”Din gură suntem cei mai tari”
Daniel Chiriță: E o plăcere, mă antrenez în sală tot timpul. Făceam box, mergeam la Titi Prosop la sală, dar așteptam acum o provocare. Îl aștept pe Robert Niță să mă provoace.
Robert Niță: Te fac zob! Nu se aprind reflectoarele în sală și ești la podea, Chiriță.
Daniel Chiriță: Din gură suntem cei mai tari, Robert.
Robert Niță: Stai cuminte, că par eu mic așa, dar sunt puternic, Daniele.
Andru Nenciu: Cu cine te-ai antrena, Robert?
Robert Niță: Cu Doroftei. Ploieștean, de-al lui. Îl fac zob, ce naiba. Sunt și rapid, și puternic.
Daniel Chiriță: Deci asta cu provocarea și cu sala îți dă un vibe, te motivează să te apuci de sport iar. Mă duceam la sală, făceam aparate și asta a venit foarte bine pentru mine.
Robert Niță: N-ai avut adversarul care trebuie...
Daniel Chiriță: Robert, când dai de un adversar care are 100 și ceva de kilograme și aproape doi metri, ți se cam înmoaie genunchii...