Luka Modric vede potențial în puștiul-minune de la Real Madrid: "Are tot viitorul în față"

Real Madrid Arda Guler Luka Modric Spania Luka Modric
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 14 Octombrie 2023, 08:54
Data actualizarii: Sambata 14 Octombrie 2023, 08:54

La începutul lui iulie, galacticii l-au achiziționat pe Arda Guler (18 ani) pentru 20 de milione de euro.

Cotat la 15 milioane de euro de site-urle de specialitate, Arda Guler, poreclit "Messi al Turciei" de presa internațională, nu a bifat încă nicio apariție în echipamentul echipei "blanco", din cauza unei accidentări

  • Transfermarkt indică faptul că Arda Guler ar putea reveni pe 16 octombrie

Luka Modric vede potențial în puștiul-minune de la Real Madrid: "Are tot viitorul în față"

Luka Modric, care în 2018 câștiga Balonul de Aur, a subliniat că Arda Guler are toată cariera în fața sa și crede că va aduce multe bucurii pentru fanii lui Real Madrid.

De asemenea, mijlocașul central croat a mai precizat că e un sentiment neplăcut, pentru că fotbalistul turc nu a reușit să le arate până acum clasa sa fanilor trupei de pe „Bernabeu”, din cauza accidentării.

„Arda Guler e un băiat minunat cu mult talent. E păcat, pentru că din cauza accidentării, nu a reușit să-și arate talentul în fața suporterilor din Madrid. Are o carieră strălucită în fața sa și cred că va aduce multe bucurii pentru fanii noștri”, a spus Luka Modric, citat de jurnalistul sportiv Fabrizio Romano pe rețelele social media.

Arda Guler e produs de Genclerbirligi SK (2014-2019) și de Fenerbahce SK (2019-2021), unde a evoluat de-a lungul carierei sale fotbalistice la reprezentativele U16 și U19, înainte să facă pasul în 2021 la nivel de seniori.

Real Madrid, în această stagiune

După nouă etape desfășurate în primul eșalon al Spaniei, Real Madrid se situează în vârful clasamentului cu 24 de puncte. În consecință, echipa pregătită de Carlo Ancelotti a înregistrat opt victorii și un singur rezultat negativ.

În următoarea etapă, Real Madrid va face deplasarea pe stadionul „Ramon Sanchez Pizjuan” pentru confruntarea din a 10-a etapă din La Liga cu Sevilla. Ultima întâlnire dintre cele două s-a încheiat 2-1 în favoarea galacticilor.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!