Leo Messi își pregătește despărțirea de PSG! A plecat de la Paris cu familia, prietenii și 15 valize

Leo Messi Barcelona PSG Spania Leo Messi
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 23 Aprilie 2023, 09:00
Data actualizarii: Duminica 23 Aprilie 2023, 09:01

Leo Messi (35 de ani) a intrat în ultimele luni de contract cu PSG și pare să se fi decis cu privire la următoarea sa destinație.

Din ce în ce mai multe zvonuri apărute în presa din străinătate îl dau pe sud-american ca și transferat la FC Barcelona, echipa la care a obținut cele mai mari performanțe din cariera sa de fotbalist.

Leo Messi a venit ”înarmat” cu 15 valize la Barcelona

După victoria PSG-ului cu Angers, Messi a profitat de ”fereastra” de nouă zile până la următoarea partidă și a plecat la Barcelona. Potrivit jurnalistului Gerard Romero, aceasta nu ar fi o simplă vizită a sud-americanului în orașul catalan.

Messi a venit însoțit de prietenii și familia sa la Barcelona și a folosit o ”usă secretă” pentru a ieși din aeroport cu nu mai puțin de 15 valize. De asemenea, fostul decar de pe Camp Nou a purtat și o șapcă, pentru a nu fi observat chiar așa de ușor.

Acesta poate fi un semn clar cu privire la viitoarea destinație a lui Messi. Chiar dacă zvonurile legate de Barcelona s-au intensificat în ultima perioadă, pentru sud-american au existat și alte variante, precum MLS sau zona Golfului.

Cifrele lui Lionel Messi la PSG

Messi a părăsit în lacrimi în 2021 clubul la care îşi petrecuse întreaga carieră de până atunci, semnând pentru PSG.

La clubul parizian, Messi a marcat 31 de goluri în 69 de partide, fără a deveni idolul dorit de Paris, în principal din cauza eşecurilor suferite de club în Liga Campionilor.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!