Jucătorul lui Manchester City a fost direct: ”Real Madrid mă vrea? Ei bine, n-o să mint”

Manchester City Real Madrid yan couto Spania Pep Guardiola, antrenor Manchester City / Foto: Imago Images
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 06 Aprilie 2024, 08:31
Data actualizarii: Sambata 06 Aprilie 2024, 08:31

Real Madrid pregătește o campanie impresionantă de transferuri în vară.

Fosta campioană a Europei este mare favorită pentru a obține semnătura lui Kylian Mbappe (25 de ani), al cărui contract cu PSG se va termina la începutul acestui sezon. În plus, Florentino Perez și Carlo Ancelotti au pus și ochii și pe Alphonso Davies de la Bayern Munchen, dar asta nu e tot.

Pe lista grupării de pe ”Santiago Bernabeu” ar fi și Yan Couto (21 de ani), fotbalistul de bandă dreaptă de la Girona, revelația sezonului din La Liga.

Yan Couto: ”Real Madrid va fi o opțiune”

Brazilianul cu cetățenie portugheză este împrumutat de Manchester City la Girona până la finalul sezonului, dar ia în calcul un transfer la cea mai titrată echipă din Europa, dacă aceștia vor face o ofertă pentru el.

”Real Madrid mă vrea. Ei bine, va fi o opțiune dacă sunt interesați... n-o să mint. Sunt jucătorul lui Manchester City, am contract acolo și visul meu e să joc pentru City”, a spus Couto, pentru Catalunya Radio, citat de jurnalistul Fabrizio Romano.

Couto evoluează pe postul de fundaș dreapta, dar poate fi și mijlocaș, dar și extremă. Din vară, sud-americanul se va întoarce la Manchester City, cu care ar mai avea contract pentru încă un sezon, potrivit site-urilor de specialitate.

Evaluat la 15 milioane de euro, fundașul dreapta de 21 de ani a prins 33 de meciuri în acest sezon pentru cei de la Girona, reușind să marcheze de două ori și să ofere opt pase decisive.

Dacă se va întoarce la Manchester City, Couto ar avea o concurență serioasă pe postul de fundaș dreapta, acolo unde titular incontestabil este experimentatul Kyle Walker (33 de ani).

Girona, revelația sezonului din La Liga

Girona este pe locul trei în La Liga, cu 65 de puncte, la zece distanță de liderul Real Madrid și cu șanse mari pentru un loc de Champions League la finalul acestui sezon.

Catalanii se vor duela cu Atletico Madrid în următoarea etapă, echipa de pe locul patru, în deplasare.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!