FOTO Ilkay Gundogan, protagonistul unui eveniment nefericit! A avut nevoie de copci după ce s-a lovit în sala de forță 

Ilkay Gundogan fc barcelona Spania Ilkay Gundogan, jucător la FC Barcelona/sursa foto: Getty
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 30 Decembrie 2023, 21:02
Data actualizarii: Sambata 30 Decembrie 2023, 21:13

Jucătorii din La Liga nu au pauză în perioada sărbătorilor de iarnă, fiind programate meciuri atât în campionat, cât și în Cupa Spaniei. 

Aflată pe locul patru în clasament, la șapte puncte distanță de liderul Real Madrid, FC Barcelona se pregătește de confruntarea cu Las Palmas, din etapa a 19-a.

Accidentare ciudată pentru Ilkay Gundogan

Mijlocașul de 33 de ani a fost protagonistul unui eveniment nefericit în timpul antrenamentului fizic din sala de forță, când s-a lovit cu o greutate în cap.

Jucătorul a fost transportat la spital, unde i s-a cusut rana, însă nu are probleme majore și este apt pentru jocul din campionat, de pe 4 ianuarie.  

Ilkay Gundogan: "Pe Instagram vezi doar vieți perfecte, însă nu asta e realitatea"

Neamțul nu se numără printre fotbaliștii care postează zilnic conținut din viața personală pe rețelele sociale. Deși are un cont pe Instagram unde este urmărit de peste 8 milioane de oameni, mijlocașul Barcelonei spune că nu este deloc un fan al rețelelor sociale.

"Sunt doar un om normal, care este așa cum vedeți jucătorul din teren, un om calm. Toți avem probleme în viață, nimeni nu are o existență perfectă. Toți avem nesiguranțele și temerile noastre. La finalul zilei, când ajung acasă, sunt un om la fel ca toți ceilalți. Poate din exterior sunt văzut de oameni drept cineva care câștigă o mulțime de bani și nu mă pot plânge, însă dacă am o viață privilegiată nu înseamnă că nu am și probleme.

Rețelele sociale? Sincer, nu mă interesează. Eu vreau doar să fiu văzut ca un fotbalist bun. Să îmi arăt viața pe Instagram sau lucruri de genul acesta nu sunt pentru mine. Pe Instagram vezi doar vieți perfecte, însă nu asta este realitatea", a spus Ilkay Gundogan, într-un interviu pentru France Football, citat de Marca.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!