Barcelona îl poate pierde pe Adama Traore la finalul sezonului! Joan Laporta, anunț trist pentru fani

Adama Traore Barcelona Joan Laporta Wolves Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 08 Martie 2022, 17:51
Data actualizarii: Marti 08 Martie 2022, 17:52

Adama Traore (26 de ani) a fost împrumutat de FC Barcelona la finalul lunii ianuarie, de la Wolverhampton Wanderers, însă internaționalul spaniol ar putea părăsi formația de pe Camp Nou la finalul sezonului.

Extrema dreaptă care impresionează prin viteză și un fizic impunător are evoluții apreciate la Barcelona, reușind deja patru pase decisive în șapte meciuri jucate. Deși ar intenționa să îl transfere definitiv de la Wolves, formația catalană anunță că afacerea ar putea cădea, având în vedere problemele financiare ale clubului.

Barcelona îl poate pierde pe Adama Traore la finalul sezonului

"Ne-am dorit ca Adama Traore să rămână aici, e posibil, dar ne aflăm într-o situație dificilă din punct de vedere financiare. Vom vedea la finalul sezonului", a anunțat președintele Joan Laporta.

Pentru a putea să îl transfere definitiv pe Adama Traore, Barcelona trebuie să plătească aproximativ 35 de milioane de euro lui Wolves.

La începutul lunii februarie, după ce Barcelona l-a împrumutat pe Adama Traore, Laporta anunța că planul este ca transferul să devină definitiv până la vară, mai ales că jucătorul de 26 de ani a acceptat o reducere salarială pentru a reveni la echipa care l-a crescut.

"Avem opțiunea de transfer definitiv pentru Adama Traore și ne dorim să activăm acea clauză. Depinde de el. A făcut un mare efort din punct de vedere al salariului pentru a juca la Barcelona", declara Laporta, potrivit The Sun.

În cazul în care Barcelona nu va găsi mijloacele necesare pentru a-l transfera definitiv, Adama Traore ar urma să se întoarcă la Wolves, formație din Premier League la care a petrecut trei sezoane și jumătate.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!