FOTO ȘI VIDEO ”Balonul de Aur” a revenit pe gazon cu un gol superb, din scăriță, la un an după accidentare!

Alexia Putellas Balonul de Aur fc barcelona nationala Spaniei Panama Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 30 Iunie 2023, 14:43
Data actualizarii: Vineri 30 Iunie 2023, 14:53

Alexia Putellas, jucătoarea în vârstă de 29 de ani legitimată la echipa feminină a Barcelonei, a suferit o accidentare serioasă la genunchi.

Partida selecționatei feminine a Spaniei împotriva reprezentativei din Panama a fost primul meci pe care Alexia Putellas, starul Barcelonei, l-a disputat alături de echipa națională după un an de pauză.

Dubla câștigătoare a ”Balonului de Aur” (în 2021 și 2022) a fost operată la ligamente după accidentarea suferită chiar în meciul care a marcat cea de-a 100-a selecție a fotbalistei la echipa națională a Spaniei, pe 2 iulie 2022.

Gol din scăriță pentru Alexia Putellas în Spania - Panama 7-0

Ea a bifat 62 de minute în meciul care a marcat revenirea sa în fotbalul internațional și a reușit să marcheze un gol din scăriță, în victoria Spaniei cu Panama, scor 7-0.

Din 2018 și până în prezent, Putellas a adunat 139 de apariții pentru Barcelona și a marcat de 72 de ori. 

În palmaresul fotbalistei se află, pe lângă cele două Baloane de Aur, și două trofee Champions League.

Articol scris de Antonio Blagoci

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!