Gabi Balint, KILLER in primul meci Romania - Feroe: "A fost singurul hat-trick pentru Romania" Fostul international optimist inaintea meciurilor: "Putem sa batem Norvegia"

Gabi Balint Echipa Nationala EURO 2020 Nationala Gabi Balint, KILLER in primul meci Romania - Feroe: "A fost singurul hat-trick pentru Romania" Fostul international optimist inaintea meciurilor: "Putem sa batem Norvegia"
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 08 Octombrie 2019, 14:02
Data actualizarii: Marti 08 Octombrie 2019, 14:12

Gabi Balint a marcat trei goluri in primul duel dintre Romania si Insulele Feroe, in 1992.

Fostul mare interrnational a rememorat acea partida intr-un interviu acordat celor de la frf.ro.

"A fost un meci foarte usor, sa fiu sincer. A fost singurul hat-trick pe care l-am marcat pentru Romania si atunci am inscris si cel mai rapid gol din toata cariera mea de fotbalist! Am marcat in minutul 4! Pe langa cele trei reusite, am mai contribuit la trei goluri", a spus Gabi Balint.

Meciul din 1992 impotriva celor din Feroe a fost penultimul pentru Gabi Balint in tricoul nationalei:

"A fost o conjunctura speciala. Era primul meci din campania de calificare la World Cup 1994, dar eu eram pe final de cariera la prima reprezentativa. Era diferenta uriasa intre noi si feroezi, erau foarte rudimentari din punct de vedere tehnic, la nivel tactic se aflau abia la inceputuri atunci… Am facut spectacol cu ei! Ba chiar ne-am permis si cateva calcaie, sa bucuram tribunele", a mai spus Balint.

Situatia s-a schimbat mult de atunci si cei din Feroe au crescut semnificativ in joc. Pentru Romania urmeaza doua meciuri extrem de importante in cursa calificarii si obiectivul este sa luam cele sase puncte.

"Eu cred ca la nivel de daruire baietii sunt 100%, m-am convins deja de asta. Ne trebuie rabdare, in primul rand. Sa invingem in Insulele Feroe apoi sa luam moralul acestei victorii dintr-o deplasare lunga, pe o vreme potrivnica, si sa il adaugam daruirii pe care o avem. Putem sa batem Norvegia la Bucuresti! Si chiar cred ca vom invinge!", a zis Balint.

"Pentru mine, prima echipa va fi totdeauna ROMANIA. Si voi fi mereu cu ea. Poate ca uneori sunt critic, dar va asigur ca o fac doar in scop constructiv si cu maxima obiectivitate. Eu cred in calificarea voastra la Euro 2020! Si o sa cred pana la capat!", a incheiat fostul international.

Meciurile Romaniei cu Feroe si Norvegia se vad la PRO TV, pe 12 si 15 octombrie.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!