De ce s-a retras Ciprian Tătărușanu de la națională. Declarația unui fost mare fotbalist al primei reprezentative

Ciprian Tatarusanu Nationala Nationala Ciprian Tătărușanu
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 09 Noiembrie 2021, 08:36
Data actualizarii: Marti 09 Noiembrie 2021, 08:44

Fostul portar al naționalei e în prezent titular la AC Milan.

Ciprian Tătărușanu are evoluții concludente la AC Milan și rămâne unul dintre cei mai valoroși portari din Serie A. Retras la finele lui 2020 din naționala României, fostul goalkeeper al FCSB-ului a surprins mulți oameni din fotbal prin decizia sa. 

Era căpitanul primei reprezentative, voce puternică în vestiar și părea că va rămâne numărul 1 mult timp. Imediat după hotărârea luată de Tătărușanu s-au retras însă și Silviu Lung Jr și Costel Pantilimon, decizii care au stârnit semne de întrebare despre atmosfera din sânul naționalei.

  • Ciprian Tătărușanu

"Tătărușanu nu se mai regăsea, atmosfera nu mai era extraordinară în vestiar"

Ioan Ovidiu Sabău, fost membru marcant al Generației de Aur, și-a spus părerea despre ce l-ar fi determinat pe goalkeeper să nu mai vină la selecționată tricoloră.

„Spun asta și mă opresc aici, fiindcă așa e firesc. Tătărușanu s-a retras de la națională fiindcă nu se mai regăsea deloc în ce vedea. Atmosfera nu mai era extraordinară în vestiar, nu mai erau jucătorii cu care se obișnuise. Pur și simplu nu se mai regăsea și de aia a ales să nu mai continue”, a declarat Sabău, la Look Sport. 

  • Tătărușanu a debutat pentru echipa națională de seniori pe 17 noiembrie 2010
  • 73 de selecții a strâns la națională portarul lui AC Milan 

"Pur și simplu cred că este timpul ca alți portari români să vină din urmă, să apere poarta echipei naționale, iar eu să fac un pas în spate. Avem portari tineri de mare perspectivă, avem portari cu experiență care pot face față oricând acestui rol.

S-a încheiat un ciclu, prin finalul campaniei de calificare la EURO și prin disputarea ultimei ediții din Liga Națiunilor, și începe un alt ciclu, prin preliminariile de Mondial programate în primăvară. Așadar, acesta cred că e momentul cel mai bun pentru ca povestea mea frumoasă la echipa națională să se încheie", a fost un fragment din scrisoarea publicată de Tătărușanu, pe site-ul FRF, în noiembrie 2020. 

După retragerea lui Ciprian Tătărușanu din națională, Florin Niță a devenit titular al postului de portar și a avut evoluții excelente.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!