Selecționerul Ucrainei U21, acuzații grave după semifinala pierdută cu Spania U21: "Ne-au ținut cinci ore închiși într-un hangar"

Ucraina U21 Campionatul European U21 Ruslan Rotan Nationala U21
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 06 Iulie 2023, 10:31
Data actualizarii: Joi 06 Iulie 2023, 10:41

Spania și Anglia s-au calificat în finala Campionatul European U21, urmând ca meciul pentru trofeu să se joace pe 8 iulie, în Georgia. 

Anglia a trecut de Israel, scor 3-0, în prima semifinală a turneului final găzduit de România și Georgia, în timp ce Spania s-a impus categoric, scor 5-1, în fața Ucrainei, partida desfășurându-se pe stadionul Ghencea, din București.

Acuzații grave ale selecționerului Ucrainei 
 

După înfrângerea categorică din semifinale, Ruslan Rotan a vorbit despre condițiile în care jucătorii și staff-ul au călătorit de la Cluj la București, dezvăluind că nu au avut timpul optim pentru a se recupera după partida din sferturile de finală, când au învins Franța. 

"E necesar, probabil, să felicit Spania pentru acest succes. Cât despre noi, cred că băieții nu au avut o banală recuperare. Nu caut scuze, dar modul în în care ne-am întors aici...

Nici nu știu cum am ajuns la București. Am făcut o jumătate de zi pe drum. Ne-au ținut cinci ore închiși într-un hangar la aeroport, am stat pe aeroport în loc să ne refacem, am ajuns la 1 dimineața la hotel. Aceste întârzieri de zbor sunt inexplicabile. E un mister ce se întâmplă la un asemenea turneu.

Ați văzut că băieții au vrut, se observa în ochii lor, dar picioarele nu alergau. Recuperarea e cheie, iar lipsa ei a afectat rezultatul. Din cauza asta, n-am putut să ținem ritmul cu adversarii noștri mai proaspeți", a declarat acesta, potrivit publicației ucrainene tribuna.com.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!