GALERIE FOTO Îl ”taxează” pe unde îl prinde! De Bruyne a înscris din nou în poarta lui Courtois, cu care fosta iubită l-a înșelat

Kevin De Bruyne Manchester City manchester city - real madrid Thibaut Courtois Liga Campionilor
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 26 Aprilie 2022, 22:25
Data actualizarii: Marti 26 Aprilie 2022, 22:33

Kevin de Bruyne a deschis rapid scorul în meciul dintre Manchester City și Real Madrid, în minutul 2. Mijlocașul a înscris în poarta compatriontului Thibaut Courtois.

Chiar dacă sunt colegi la naționala Belgiei și s-au întâlnit de multe ori la nivel înalt, relația dintre De Bruyne și Courtois a fost tot timpul una ”rece”, mai ales în ultimii ani. Totul a pornit în 2014, când iubita lui De Bruyne de la vremea respectivă l-a înșelat pe actualul superstar al lui City chiar cu Thibaut Courtois.

De Bruyne a înscris din nou în poarta lui Thibaut Courtois

Caroline Lijnen, pe numele său, a vorbit în urmă cu câțiva ani despre acel episod și spune că a fost ”amenințată” de părinții mijlocașului.

“Nu am spus nimic deoarece părinţii lui Kevin m-au ameninţat că mă dau în judecată. Am respectat înţelegerea până când a apărut cartea în care Kevin vorbeşte despre legătura mea cu Courtois. De aceea, acum pot să dezvălui că şi Kevin m-a înşelat cu cea mai bună prietenă a mea. I-am spus să aleagă, i-am mai dat o şansă, dar relaţia noastră nu a mai fost ca înainte.

Am făcut o excursie la Madrid şi acolo s-a întâmplat ceva ce nu trebuia să se întâmple vreodată. Într-o seară, Thibaut mi-a oferit ceea ce nu am primit în 3 ani cu Kevin. Am vorbit despre orice, a gătit pentru mine. Aşa că mi-am spus de ce să nu fac şi eu ca el ?”, a povestit Caroline, potrivit Daily Star.

Și De Bruyne a vorbit despre acest episod în urmă cu mai mulți ani. Mijlocașul spune că selecționerul de atunci al Belgiei, Marc Wilmots, l-a întrebat dacă ar mai bine pentru el ca Thibaut Courtois să nu mai fie chemat la națională, dar acesta a răspuns elegant și nu a vrut să îi afecteze cariera portarului la nivel internațional.

“Chiar dacă nu mi-a venit să cred ce s-a întâmplat, am continuat să am cu Courtois o relaţie profesională. Selecţionerul de atunci al naţionalei Belgiei, Marc Wilmots, m-a întrebat dacă să renunţe la convocarea lui, dar nu era dreptul meu să decid cine să joace la echipa naţională. Mai ales că era un portar bun,” au fost vorbele lui Kevin De Bruyne. 

Nu este prima oară când De Bruyne înscrie în poarta lui Courtois. S-a mai întâmplat și în Premier League, pe vremea când goalkeeper-ul belgian evolua pentru Chelsea, dar și în sezonul 2020-2021 de Champions League, tot într-un Real Madrid - Manchester City.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!