Oprița, în genunchi în fața lui Porumbel: "Eu am trăirile mele. El are o plăcere să dea cartonașe"

Daniel Oprita oprita arbitraj oprita porumbel oprita steaua valentin porumbel arbitru Liga 2 Daniel Oprița, antrenor Steaua / Foto - Gabriel Chirea
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 02 Decembrie 2023, 14:20
Data actualizarii: Sambata 02 Decembrie 2023, 14:19

Antrenorul "militarilor" se simte luat la țintă.

Steaua a pierdut meciul cu Corvinul Hunedoara, scor 0-1, în ultimul meci în campionat din 2023, iar Daniel Oprița a fost nervos pe arbitrul Valentin Porumbel (Oltenița, jud. Călărași), despre care spune că îl vânează la meciurile în care îi arbitrează pe "roș-albaștri". 

"Păi, spune-mi și mie de ce îmi dai galben!"

"Arbitrajul nu a influențat rezultatul, dar a fost o manieră pe care nu am înțeles-o. Am luat un galben, din nimic. Are o plăcere să dea galben, domnul Porumbel. Nu știu de ce vrea să dea galbene. L-am întrebat de ce. I-am dat mingea lui Lică (n.r. - Viorel Lică, fundașul central de la Corvinul) să bată fault și a zis că am dat cu mingea spre el. 

  • Daniel Oprița, antrenor Steaua / Foto - Gabriel Chirea

Incredibil așa ceva! Să-mi dai galben pentru așa ceva, am vrut să mă pun în genunchi, serios, să-l întreb. Am și eu trăirile mele, 'nu vorbi, nu face'. Nu știu dacă ați văzut, dar m-am pus în genunchi și a plecat. Dacă mă iei așa... Păi, spune-mi și mie de ce îmi dai galben! Și Lică de la Corvinul a zis 'mi-a dat mingea ca să bat fault, nu a aruncat cu ea'. El mi-a dat galben că de ce am dat mingea. Cică ostentativ. Adică cum, de unde apreciază el, de unde știe? Am dat mingea normal. 

"Chiar așa suntem, ca la poliție? Cu ochii, să nu mișcăm"

În rest nu am ce să-i reproșez, poate a mai greșit, și pentru ei, și pentru noi. Ce pot să-i reproșez? Că putea să-i dea galben lui Buziuc, în minutul 10... Chiar dacă e împotriva mea, dar dă când e de dat, dacă e de dat. Iar o să se supere pe mine, dar să ne lase și pe noi, că avem și noi trăirile noastre. Să mai accepte unele lucruri, că nu i-am făcut nimic, nici nu m-am luat de arbitraj. Nu am comentat, eu am avut ce am avut cu echipa mea. Cu jucătorii mei.

Chiar așa suntem, ca la poliție? Cu ochii, să nu mișcăm. Adică sunt prea rigizi, așa mi se par. Mai ales că nu mă iau de arbitraj, nu am nimic cu ei. Nu le-am zis absolut nimic. Am dat mingea la adversar ca să bată fault mai repede că ne grăbeam. Mi-a dat galben! Mingea ajunsese la mine, normal că trebuia să o bag în teren.  

Mă simt o țintă, probabil că vorbesc între ei, pentru că eu sunt mai vulcanic așa. Trebuie să fiu atent, am luat galbene, acum în Cupă sunt suspendat, nici nu mai știu unde pot sta pe bancă. Cred că am șase în campionat, în Cupă am două. Și mi se pare că tot din cauza lui. În Cupă, i-a spus centralului că nu știu ce am făcut, că am cerut un fault. Mi-au dat galben că am cerut un fault!", a declarat Daniel Oprița, după meciul cu Corvinul Hunedoara.                     

Foto - Gabriel Chirea

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!