Vivi Răchită a luat la bani mărunți un jucător de la FCSB: "Zici că dă cu lopata în minge"

FCSB Superliga Vivi Rachita Superliga Vivi Răchită
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 18 Septembrie 2023, 22:39
Data actualizarii: Luni 18 Septembrie 2023, 22:38

FCSB se află pe primul loc în clasament.

După opt meciuri disputate în sezonul regulat al Superligii României, formația dirijată de Elias Charalambous a înregistrat 21 de puncte, după ce a obținut șapte victorii și un singur rezultat negativ în startul noii stagiuni.

Vivi Răchită a luat la bani mărunți un jucător de la FCSB: "Zici că dă cu lopata în minge"

Valeriu Răchită, fost internațional român, a vorbit despre Joyskim Dawa, fundașul central camerunez care a semnat cu gruparea roș-albastră în iulie 2022 și mai are contract cu FCSB până la finalul actualului sezon.

Vivi a subliniat că Joyskim Dawa ar trebui să învețe să paseze mai bine. Fostul internațional a evidențiat că stoperul FCSB-ului are dificultăți la degajări.

„Știi ce se întâmpla la Dawa, Dawa are forță, are viteză, în schimb le mai comite. Dacă ai văzut primele două degajări cu stângul am crezut că dă cu lopata în minge, ambele la adversar. Aici trebuie să lucreze foarte mult. Joci la Steaua. La Steaua se pleacă foarte mult cu construcția de pe linia de fund.

Dacă îl ai pe Dawa care nu știe să paseze, sau nu poate să paseze pe interval să vină Șut cu Radunovic, sunt foarte multe probleme. Dar pe lunecări, pe lovituri cu capul a fost foarte bun. Chiricheș nu are cum să accepte să fie rezervă. A jucat atâția ani, 10 ani, în Premier League sau Italia. Eu cred că cei 3 se pot roti”, a spus Vivi Răchită, potrivit Fanatik.

Farul Constanța - FCSB 0-1

În urma acestei victorii, FCSB a rămas pe prima poziție și și-a mărit avantajul față de locul doi la patru puncte acum. Roș-albaștrii au 21 de puncte, în timp ce Farul Constanța se situează pe locul 11 cu doar nouă puncte.

În următoarea etapă, FCSB va face deplasarea la Sibiu pentru jocul cu FC Hermannstadt (joi, 21 septembrie, ora 19:00). Farul Constanța se va deplasa la București pentru meciul cu Dinamo (vineri, 22 septembrie, ora 21:00).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!