Universitatea Craiova se desparte de doi jucători importanți! Anunțul făcut de un oficial al clubului

Universitatea Craiova Alexandru Mateiu Marius Constantin Sorin Cartu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 28 Mai 2022, 19:28
Data actualizarii: Sambata 28 Mai 2022, 19:34

Universtitatea Craiova a anunțat că s-a despărțit de doi jucători la doar o zi după ce a obținut calificarea în preliminariile Conference League.

Marius Constantin (37 de ani) şi Alexandru Mateiu (32 de ani) au ajuns la finalul contractelor, iar Sorin Cârțu a anunțat că cei doi nu-și vor prelungi înțelegerilor cu gruparea din Bănie.

„El nu a venit cu dorinţe despre anumiţi jucători, că vreau fundaşi, vreau jucători la centru, n-a venit cu opţiuni până acum. Săptămâna asta o să ne întâlnim, marţi, cu domnul Rotaru, cu Marian Copilu, să discutăm strategia din viitorul apropiat. Eu nu am auzit că şi-ar dori jucători.

Consider că echipa e bine să primească întăriri. În acelaşi timp, din lotul echipei s-au eliberat două posturi la acest moment. Este vorba despre Marius Constantin, care a terminat contractul, şi Mateiu. Ceilalţi jucători sunt sub contract şi nu am bani să-i dau afară", a spus Sorin Cârţu, potrivit Orangesport.

Ar putea urma și alte plecări de la Universitatea Craiova

„Când se eliberează locuri... E clar că vom purta discuţii cu anumiţi jucători. Poate că nici ei nu sunt mulţumiţi cu cât au dat pentru Craiova, dar poate că nici noi nu suntem. 

Bugetul Craiovei e în jur de şapte milioane şi jumătate de euro, pe aici. Sunt şi alţi angajaţi, fotbalişti, lumea nu trebuie să suporte nu ştiu ce mişcări făcute aiurea”, a mai spus oficialul Universităţii Craiova. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!