După remiza cu Getafe din UEFA Conference League, Filipe Coelho a alcătuit o formulă de start cu foarte mulți jucători noi în duelul cu Farul. Universitatea Craiova a reușit să se impună la limită în duelul din etapa a 12-a din SuperLiga.
Neluțu Sabău nu are milă de jucătorii săi după 0-2 cu Universitatea Craiova
Simon Elisor a deschis scorul în minutul 16. Deși au fost aproape de egalare înainte de pauză, prin Ahlinvi, „marinarii” au cedat inițiativa, iar ocaziile mari au fost la poarta apărată de Rafael Munteanu. Speranțele Farului au fost risipite în minutul 87, când Romanchuk l-a învins pe Munteanu și a făcut 2-0 pe tabelă.
La scurt timp după fluierul final, Ioan Ovidiu Sabău a criticat dur jocul echipei sale, despre jucători declarând că au fost temători. Deși Universitatea Craiova are un lot valoros, antrenorul nu poate accepta această lipsă de responsabilitate din partea elevilor săi.
„Un adversar superior nouă, care joacă în cupele europene, a câștigat campionatul. Am dat impresia că ne-a fost tare frică. Am intrat într-o stare de criză de soluții. Am avut acea ocazie la ultima fază. A doua repriză, preț de 30 de minute, am fi putut egala. Nu mi-a plăcut deloc, sunt multe de spus. Vom discuta toată săptămâna ce avem de făcut. Sper că jucătorii realizează că joacă sub nivelul lor și că vor face mai bine.
A fost un chin! Nu s-au găsit soluții pentru că adversarul a pus presiune. Noi am jucat bine și cu FCSB, și cu Dinamo... Dar astăzi s-a văzut o frică la foarte mulți jucători. Surprinzător, și la jucători cu experiență. Au fost emoții la unii dintre ei!
Nu stau să mă plâng, să spun de ce am jucat cu un jucător de 17 ani atacant. Cei care au arătat bine anterior, sunt sigur că vor arăta la fel. Totuși, cei care au jucat slab... Sper să își revină! Îi tot lăudăm, le dăm încredere, dar unii nu realizează la ce nivel joacă. Trebuie să aibă și ei un orgoliu, să facă ceva pentru echipa asta. Clubul ne plătește la zi, suntem respectați, dar avem și noi o obligație, clubul să vadă că ne merităm banii.
A fost echipa mai bună Craiova, nu se pune problema de altceva. Ne-am dorit ca noi să arătăm bine, ei veneau după un meci important. Totuși, au jucători buni, de calitate”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău la flash-interviu.












