Prețul lui Andrei Vlad. Helmut Duckadam știe cât valorează portarul lui FCSB

Andrei Vlad FCSB Helmut Duckadam Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 15 Februarie 2022, 20:44
Data actualizarii: Marti 15 Februarie 2022, 20:44

Helmut Duckadam a vorbit despre Andrei Vlad, portarul lui FCSB, care alternează prestațiile excelente cu unele gafe care îi determină pe suporteri să spună că "i-au îngropat".

Eroul de la Sevilla ține cont de istoricul vânzărilor de portari din Liga 1 și nu se așteaptă ca Andrei Vlad să facă obiectul unui transfer pe bani mulți în străinătate. O ofertă mai bună ar putea apăra pentru tânărul goalkeeper din țările arabe, crede Duckadam.

Cât valorează Andrei Vlad?

"În ultimii 10 ani nu țin minte un portar vândut mai bine decât Niță, 1,5 milioane de euro, dacă nu mă înșel. Nu e foarte important cât ar valora el, ci ce echipă are nevoie de el. În funcție de asta, dai și bani. 

Depinde în ce campionat ar merge. Dacă ar merge în țările arabe, probabil ai putea lua între două și patru milioane de euro. Dacă mergi în Europa, un milion, două", a spus Duckadam, la Prosport Live.

Andrei Vlad (22 de ani) a fost transferat de FCSB în 2017, de la Universitatea Craiova, în schimbul sumei de 400.000 de euro. El a debutat în Liga 1 la vârsta de 18 ani, iar ulterior a devenit titular incontestabil între buturile celor de la FCSB.

  • 106 meciuri a strâns Andrei Vlad de la FCSB, dintre care 43 fără gol încasat
  • 104 goluri a primit Andrei Vlad la FCSB
  • Un milion de euro este cota de piață a portarului, conform Transfermarkt

Mustață: „Băi, Vlad, nu te supăra pe mine, sunt patru an de când gafezi"

Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, a dezvăluit recent o discuție avută cu portarul lui FCSB, Andrei Vlad.

„Astăzi am avut o discuție cu Vlad. Am discutat cu el la telefon, prin intermediul unui prieten de-ai mei, era acolo. Văzând declarația mea de alaltăieri din presă, i-am zis: 'Băi, Vlad, nu te supăra pe mine, sunt patru an de când gafezi. Băi, și dacă gafezi, nici măcar să vii la noi să lași capul jos? Mă, taci din gură, vii la noi, nu te înjură nimeni, nu te bate nimeni. Tu, la meciul cu Craiova, pleci la vestiare'.

Eu nu am certat pe nimeni. Am avut o discuție cu el, cum se procedează între jucători și galerie. Și i-am spus: 'Indiferent, pierzi, câștigi, vii acolo, vii în fața suporterilor, pentru că suporterii apreciază. Suporterii dacă te văd că nu vii spun că ești și arogant. Nu. Vino, mă, acolo. Lasă un pic capul jos că în viața asta și dacă că pierzi și dacă câștigi, trebuie să fii acolo. Dacă tu vezi că noi meci de meci venim și te încurajăm, suntem alături de tine, bă, lasă-ne și pe noi măcar. Dacă te mai strigă vreunul sau te înjură, bă, taci din gură. Important este ce se întâmplă la noi în peluză'”, a declarat Gheorghe Mustață pentru ProSport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!