Mititelu a intervenit în direct după FCU - Rapid 3-5 și a făcut un anunț-bombă la miezul nopții

Adrian Mititelu FCU Craiova retragere Superliga Adrian Mititelu
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Sambata 26 August 2023, 01:13
Data actualizarii: Sambata 26 August 2023, 01:57

Rapid a învins vineri, în deplasare, scor 5-3, formaţia FCU Craiova, într-un meci din etapa a şaptea a Superligii. Adrian Mititelu a reacționat surprinzător.

Rapid a învins-o pe FC U Craiova cu scorul de 5-3 (2-1), vineri seara, în deplasare, într-un meci spectaculos din etapa a 7-a a Superligii.

Eșecul i-a picat cum nu se poate mai rău omului de afaceri care conduce gruparea olteană. Rămasă fără antrenor după demiterea lui Nicolae Dică, FCU a fost condusă de pe bancă de preparatorul fizic Dan Vasilică, apropiat de familia Mititelu.

  • Adrian Mititelu și Adrian Mititelu Jr.

Adrian Mititelu a făcut un anunț la nervi, pe fondul eșecului cu Rapid. Patronul oltenilor pretinde că se retrage și lasă echipa unor... profesioniști. Mititelu susține că se va retrage din activitatea de management și anunță că va aduce un antrenor cu ștaif la echipa condusă din teren de argentinianul Juan Bauza. 

Adrian Mititelu se retrage: "Fiul meu m-a convins să fac un pas în spate"

”A fost ultima zi în care m-am implicat la echipă. Nu la primul '11', nu, dar eram foarte implicat la tot ce se întâmplă în club. Am pus suflet. Mi-am făcut datoria.

Clubul îl vom da pe mâna unor profesionişti. Pe mine nu mă veţi mai vedea în activitate. Fiul meu m-a convins să fac pasul în spate.

Anunţ decizia ca să nu mai revin. Săptămâna viitoare vom angaja un preşedinte, poate şi un ajutor de preşedinte. Vom angaja un antrenor cu tot staff-ul lui. Un antrenor care să fi câştigat ceva la viaţa lui şi un preşedinte care să fi câştigat ceva la viaţa lui.

Să nu se înţeleagă că va fi închis clubul, doar mă retrag eu din activitatea de management”, a declarat Mititelu, la finele partidei, conform Prima Sport.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!