FOTO EXCLUSIV Full House? Coadă de 400 de fani la casele de bilete înaintea derby-ului FCSB - Rapid

FCSB cozi imense derby Rapid Bucuresti Superliga Cozi imense la casele de bilete, înaintea derby-ului FCSB - Rapid / Foto: Sport.ro
Ionuț Stoica
Data publicarii: Sambata 20 Aprilie 2024, 11:12
Data actualizarii: Sambata 20 Aprilie 2024, 11:35

FCSB o va primi pe Rapid București, sâmbătă, 20 aprilie, de la orele 20:30, cu un stadion arhiplin.

Cu doar câteva ore înaintea derby-ului dintre FCSB și Rapid, atmosfera este deja incendiară în capitală. Cozile impresionante formate la casele de bilete sunt un indicator clar al entuziasmului și pasiunii fanilor pentru acest meci deosebit.

La ora deschiderii caselor de bilete, aproximativ 400 de oameni erau aliniați pentru a-și putea susține echipa îndrăgită.

  • Cozi imense la casele de bilete, înaintea derby-ului FCSB - Rapid / Foto: Sport.ro

Cu aproximativ 43 de mii de bilete vândute până în prezent, potrivit paginilor oficiale de socializare ale Peluzei Nord, se prefigurează un record de audiență pentru acest eveniment. Este evident că interesul pentru acest derby este uriaș, iar fanii sunt nerăbdători să vadă cine va ieși învingătoare.

FCSB - Rapid București, LIVE TEXT pe www.sport.ro

Sâmbătă seară, de la orele 20:30, "Arena Națională" va fi martorul unei confruntări deosebite între cele două rivale. În ultima lor întâlnire, Rapid a dominat clar partida, învingând FCSB-ul cu un scor categoric de 4-0, printr-o serie de goluri semnate de Paul Iacob, Albion Rrahmani și Ermal Krasniqi.

În prezent, FCSB se află în fruntea clasamentului, având un total de 44 de puncte. Echipa antrenată de Elias Charalambous vine după o victorie importantă în deplasare împotriva lui CFR Cluj, scor 1-0.

În schimb, Rapid București a avut un start dificil în play-off, suferind patru înfrângeri consecutive, ultima împotriva celor de la Sepsi, scor 1-0. Cu toate acestea, echipa se pregătește să ofere o replică puternică în derby-ul cu FCSB.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!