FOTO FCSB - CS Universitatea Craiova 3-0 | K.Olaru a făcut show cu oltenii! Vicecampioana, lider după victoria fără drept de apel din Ghencea 

FCSB cs universitatea craiova derby Laurentiu Reghecampf Stadionul Steaua Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 02 Septembrie 2023, 23:38
Data actualizarii: Duminica 03 Septembrie 2023, 01:25

FCSB a câștigat duelul de pe teren propriu cu Universitatea Craiova!

FCSB 3-0 Universitatea Craiova 

FINAL!

Min. 90+4: OCAZIE FCSB! Andrea Compagno a văzut poziția avansată a lui Laurențiu Popescu și a șutat de la mare distanță spre poarta goală, însă balonul a trecut pe lângă minge. 

Min. 84: OCAZIE FCSB! Radaslavescu recuperează balonul și scapă în bandă nemarcat, trimite cu exteriorul spre Andrea Compagno, care însă își pierde din ritm și șutează slab, direct în brațele lui Laurențiu Popescu. 

Min. 46: Triplă schimbare la Universitatea Craiova! Ndong, Crețu și Zajkov au ieșit din teren, în locul lor au intrat Vlădoiu, Mateiu și Houri. 

Min. 46: A început a doua repriză!

PAUZĂ

Min. 45: GOOOOOOL FCSB! Darius Olaru combină frumos cu Octavian Popescu, pătrunde în careu și înscrie. 

Min. 34: Alexandru Mitriță primește de la Screciu, avansează până în apropierea semicercului și șutează la colțul lung, dar trimite pe lângă poarta lui Târnovanu. 

Min. 21: GOOOOOL FCSB! Băluță recuperează balonul în apropierea semicercului, pătrunde în careu și îi pasează lui Radunovic, care îl învinge pe Laurențiu Popescu cu un șut la colțul lung. 

Min. 20: OCAZIE FCSB! Andrea Compagno trimite cu capul după o centrare a lui Darius Olaru din lovitură liberă, Laurențiu Popescu e atent și respinge. 

Min. 16: Șut de la distanță al lui Darius Olaru, dar Laurențiu Popescu reține balonul. 

Min. 13: GOOOOL FCSB! Octavian Popescu primește balonul de la Olaru, care pleacă spre poarta adversă, trimite cu exteriorul spre căpitanul vicecampioanei, care îl învinge pe Popescu. 

Min. 4: OCAZIE FCSB! Andrea Compagno trimite cu capul după o centrare din lovitură liberă, balonul se duce în transversală.  

Min. 1: A început meciul!


Echipele de start: 

FCSB: Târnovanu - Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic - Ovidiu Popescu, Șut, Olaru - Băluță, Compagno, Octavian Popescu
Rezerve: Udrea - Panțîru, Haruț, Miculescu, Gogescu, Lixandru, Toma, Radaslavescu, Djokovic
Antrenor: Elias Charalambous

Universitatea Craiova: Popescu - Nchama, Zajkov, Badelj, Bancu - Kurtic, Screciu - Crețu, Baiaram, Mitriță - Ivan
Rezerve: Lazar - Melo Da Silva, Mateiu, Căpățînă, Houri, Vlădoiu, Danciu, Ișfan, Koljic
Antrenor: Laurențiu Reghecampf 


FCSB - CS Universitatea Craiova, derby-ul etapei a opta dn Superligă, se joacă pe Stadionul Steaua și poate fi urmărit în format LIVE TEXT pe Sport.ro începând cu ora 21:45.

Înaintea meciurilor de sâmbătă, echipa gazdă este lider în clasament, cu 15 puncte din 6 partide, urmată pe podium de Rapid (14 puncte din 8 etape jucate) și de adversara de astăzi, oltenii având tot 14 puncte, din 7 meciuri.

Doar o înfrângere au suferit bucureştenii în precedentele 11 partide disputate în campionat din postura de gazde, în rest 8 victorii şi două rezultate de egalitate.

Oltenii au pierdut precedentul meci jucat în deplasare pe prima scenă, 0-2 cu Farul Constanţa, insuccesul oprind o serie de invincibilitate pe teren advers formată din patru succese şi două remize.

FCSB, o singură victorie acasă cu Craiova în ultimele șase dueluri jucate pe teren propriu

Din 2014, de la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă, cele două echipe s-au mai întâlnit de 32 de ori în principala competiţie internă, de 21 de ori s-au impus roş-albaştrii, de șase ori au câştigat oltenii, iar alte cinci partide s-au terminat la egalitate, informează LPF.

25 iulie 2021, FCSB - Universitatea Craiova: 4-1 a fost singura victorie reuşită de bucureşteni în ultimele șase dueluri cu alb-albaştrii pe teren propriu, interval în care au mai înregistrat acasă trei remize şi două partide au fost câștigate de Universitatea.

Partida va fi una specială pentru Laurenţiu Reghecampf, care a cunoscut cele mai mari succese ca antrenor pe banca roş-albaştrilor bucureşteni, alături de care a câştigat de două ori titlul, a jucat în primăvara Europa League, eliminând Ajax, şi a participat în grupele UCL.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!