EXCLUSIV | Lovitura MAJORA pentru Becali: FCSB a PIERDUT la FIFA procesele cu Adi Popa si Planic! Ce urmeaza

Adi Popa Bogdan Planic FCSB Superliga EXCLUSIV | Lovitura MAJORA pentru Becali: FCSB a PIERDUT la FIFA procesele cu Adi Popa si Planic! Ce urmeaza
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 25 Octombrie 2020, 22:04
Data actualizarii: Duminica 25 Octombrie 2020, 22:05

Becali era sigur ca va castiga in instantele sportive luptele cu cei doi fosti jucatori carora le-a micsorat unilateral contractele in primavara!

Conform surselor www.sport.ro, Becali a pierdut la FIFA ambele cauze! FCSB trebuie fie sa plateasca diferentele rezultate din neonorarea contractelor cu Planic si Adi Popa, fie sa apeleze decizia cu recurs la TAS! Cel mai probabil, clubul va merge pana la capat cu demersul sau in instanta si va apela si la ultima cale de atac.

La sfarsitul lui martie, dupa ce campionatul a fost intrerupt din cauza pandemiei, Becali le-a cerut jucatorilor din lotul FCSB sa accepte injumatatirea contractelor timp de 6 luni. Planic s-a opus si a cerut plata integrala a salariului sau, asa ca Becali l-a bagat in somaj tehnic, la fel ca pe fotbalistii de care patronul anunta ca 'nu mai are nevoie'. Planic a rupt ulterior unilateral contractul cu FCSB, reclamand ca nu si-a luat banii timp de 3 luni. In urma cu doua luni, Planic s-a inteles cu israelienii de la Maccabi Haifa.

Sarbul a negociat si cu AEK Atena, dar si cu cluburi din Rusia, insa toate au refuzat sa-l ia tocmai din cauza litigiului cu FCSB. Becali a anuntat ca va solicita plata clauzei de reziliere pentru Planic, in valoare de 10 milioane de euro, echipei la care va ajunge fotbalistul.

La Adi Popa, situatia a fost diferita. Jucatorul a fost trimis in somaj tehnic, la fel ca Planic, dar mijlocasul a plecat apoi liber, cand contractul i-a expirat. Popa a semnat cu FC Voluntari pe un sezon. Alaturi de Planic si Popa, in somaj tehnic au mai ajuns Balgradean, STan, Momcilovic si Gnohere. Dintre ei, doar Stan mai este astazi jucatorul FCSB.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!