EXCLUSIV | Atac dur la adresa FRF! "E o discriminare fantastica! Nu se gandesc deloc la noi!" Nemultumiri dupa propunerea de modificare a regulii U21

FRF intentioneaza sa schimbe regula U21. 

In aceasta dimineata, Ciprian Marica a comentat la Pro X deciziile Federatiei Romane de Fotbal, spunand ca aceasta regula ii discrimineaza pe jucatorii aflati in ultimii ani de cariera, care sunt lasati pe banca de rezerve in detrimentul unor tineri care nu sunt poate la acelasi nivel. 

Fostul fotbalist a punctat si faptul ca in Romania copiii nu au conditii bune pentru a face sport, iar acest lucru impacteaza asupra valorii pe care o vor avea acesti sportivi. 

"Avem o mare problema cand vorbim de centrele de copii si juniori. Nu avem infrastructura, se construiesc niste stadioane, dar bazele sportive sunt in paragina, conditiile in care acesti copii se dezvolta sunt sub nivelul marii. Sa avem rabdare sa investim in copii, bun, dar noi nu avem pe ce sa ii instruim. Nu ne ajuta infrastructura. Daca am avea unde sa ii invatam, ar fi altceva, dar cand ei pleaca cu un handicap si se antreneaza in conditii care nu sunt propice pentru fotbal, nu ai cum sa astepti rezultate. 

Problemele sunt mai importante si ar trebui luate in considerare de la baza lor, nu ai cum sa ajungi sa vrei sa promovezi tineri cu forta daca nu au valoare. E o discriminare fantastica pentru cei de 30 de ani, care mai au 3-5 ani sa joace si vor sa o faca, dar sunt nevoiti sa stea pe banca de rezerve desi ar merita sa joace in pofida unui pe care il fortezi sa joace desi nu are valoare. E inadmisibil asa ceva.

Iar intre FRF si LPF, e normal sa nu existe intelegere pentru ca FRF isi urmareste interesul, nu se gandeste nicio clipa la cluburi, ceea ce LPF incearca sa faca. Trebuie sa fie cineva care sa se gandeasca si la cluburi, nu doar la echipele nationale de juniori. Exista o corelare intre cele doua, exista o discutie ca sa fie lucrurile echitabile, dar nu asa, sa impuna Federatia lucruri care sunt bune doar pentru ei. Regulile astea se fac doar pentru Federatie si asta e o problema.

FRF vrea sa transforme cluburile in academii de fotbal, dar poate ca sunt unii care vor sa faca performanta, sa ajunga in Champions League si sa reuseasca lucruri importante acolo", a declarat Ciprian Marica la Ora exacta in sport. 





VIDEO PROTVPLUS.RO

Tot mai multe țări europene impun vaccinarea anti-Covid, sub amenințarea unui val 4 al pandemiei
BRAT
Modifică setările cookies