Dorin Șerdean anunță că e în negocieri avansate pentru cedarea acțiunilor de la Dinamo: ”Am făcut niște pași importanți”

Dorin Serdean Dinamo Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 20 Iunie 2022, 23:16
Data actualizarii: Luni 20 Iunie 2022, 23:16

Dinamo trece printr-o perioadă delicată din punct de vedere financiar. Chiar și așa, clubul își propune să aibă un buget de 2,4 milioane de euro pentru primul sezon din istorie în Liga 2 și, bineînțeles, să atace promovarea.

Dorin Șerdean, cel care deține pachetul majoritar de acțiuni al lui Dinamo, a vorbit despre situația în care se află clubul și spune că a discutat cu o ”entitate” pentru cedarea pachetului de acțiuni.

Dorin Șerdean, aproape de a ceda acțiunile de la Dinamo

”Am luat pachetul de acțiuni ca să o salvez pe Dinamo. Domnul Mureșan e în acte la Dinamo. Eu am făcut toate procedurile legale, am făcut o solicitare către domnul Zăvăleanu, de a convoca Adunarea Generală. A fost acum câteva zile, săptămâna trecută. Au fost vehiculate șapte-opt nume.

Eu am anunțat că nu am capacitatea financiară de a menține și gestiona clubul Dinamo. Ca atare, am demarat niște discuții. Țin să vă spun că am făcut niște pași importanți în privința preluării pachetului majoritar de acțiuni de către o entitate capabilă.

Oricine preia pachetul majoritar dorește să pună un administrator special de încredere. Eu n-am spus niciun nume, nici Mărginean, nici altcineva. Eu sper să fie o chestiune de zile, nu de săptămâni, de zile. Am semnat un acord de confidențialitate și nu aș vrea să dau mai multe detalii”, a spus Dorin Șerdean, la Digi Sport.

Dinamo a retrogradat pentru prima oară în istorie în Liga 2

În acest sezon, Dinamo a jucat 41 de meciuri (sezon regulat + play-out + baraj), contabilizând 8 victorii (4 sezon regulat + 4 în play-out), 8 remize (5 sezon regulat + 2 play-out + 1 baraj) și 25 de înfrângeri (21 sezon regulat + 3 play-out + 1 baraj).

"Câinii" au avut un golaveraj halucinant pentru o echipă de asemenea calibru, respectiv -42 (-43 sezonul regulat / +3 play-out / -2 baraj / 80 de goluri primite în total). Bucureștenii au avut a doua cea mai slabă apărare din sezonul regulat, după Academica Clinceni (-43), pierzând la scor meciurile cu FCSB (0-6, 0-3), CSU Craiova (0-5, 1-6), FCV Farul (0-3), Sepsi (1-4), CFR Cluj (0-3, 1-4) sau FC Botoșani (0-4). 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!