Ciprian Deac știe unde s-a pierdut meciul din Giulești: "Nu ne-am mai putut reveni"

Rapid Bucuresti - CFR Cluj Ciprian Deac Superliga Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 25 Septembrie 2023, 23:14
Data actualizarii: Marti 26 Septembrie 2023, 09:33

Rapid București - CFR Cluj s-a încheiat 3-1.

Cele două cluburi s-au înfruntat în a 10-a etapă din sezonul regulat al Superligii României. Pe un Giulești plin ochi, alb-vișiniii au reușit să obțină toate cele trei puncte.

Ciprian Deac știe unde s-a pierdut meciul din Giulești: "Nu ne-am mai putut reveni"

După meci, Ciprian Deac a subliniat că la golul al doilea înscris de Rapid, „dubla” lui Rrahmani, CFR Cluj a pierdut controlul și nu a mai putut să revină în meci.

  • Ciprian Deac

„O primă repriză bună. La pauză parcă am ieșit altă echipă. Nu am fost echipa din prima repriză. Nu îmi găsesc explicația. Am intrat slab în a doua repriză. La 2-1 s-a terminat. Parcă nu ne-am putut reveni. A urmat și golul trei și acolo a fost gata.

Sper să fie un accident ce s-a întâmplat în seara asta. La fotbal nu te așteaptă nimeni. Eu nu cred că la golul anulat s-a tăiat, că am mai avut ocazii după. Dacă intram la pauză cu un gol avantaj, era mult mai confortabil.

Nu e nimic pierdut. Va urma și returul, play-off-ul. Mai sunt foarte multe meciuri de jucat. Eu cred că avem timp să ne revenim și să ne batem acolo sus”, a spus Ciprian Deac.

Rapid București - CFR Cluj 3-1

Albion Rrahmani a deschis scorul în minutul cinci, dar avantajul Rapidului nu a durat prea mult. Ciprian Deac a restabilit egalitatea (minutul 10), iar Juricic a majorat diferența (minutul 34), doar că VAR-ul a intervenit și a anulat reușita din cauza unei poziții de ofsaid.

În repriza secundă, Rapid București a dat startul recitalului. Mai întâi, Rrahmani a realizat „dubla” în minutul 51. Apoi, giuleștenii s-au năpustit la poarta lui Răzvan Sava. Golul trei a venit însă în minutul 71, când Claudiu Petrila a împins în cele din urmă mingea în plasă.

Echipele de start

  • Rapid București: Moldovan - Braun, Săpunaru, Iacob, Borza - Albu, Emmers - Funsho, Ioniță II, Petrila - Rrahmani
  • CFR Cluj: Sava - Mogoș, Ajeti, Kresic, Camora - Cvek, Tachtsidis, Deac - Bîrligea, Juricic, Avounou
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!