”Câinii” au fost conduși la Arad încă din minutul 15, după ce Corvinul a deschis scorul prin Renato Espinosa. Karamoko a reușit să restabilească egalitatea în debutul părții secunde, dar Dinamo nu a reușit să răstoarne scorul și a plecat cu un singur punct din această întâlnire.
Nuno Campos (51 de ani), antrenorul de la Dinamo, a tras primele concluzii după egalul de la Arad, care îi ține pe ”roș-albi” pe primul loc, dar cu un golevaraj superior față de competitoare.
Antrenorul portughez a făcut apel la răbdare din partea suporterilor, deoarece consideră că jucătorii transferați în această vară au nevoie de timp pentru a e adapta.
Nuno Campos: ”Jucăm bine în momentul ăsta”
„În primele 15 minute nu am intrat prea bine, am fost puțin cam adormiți, cred că apoi am făcut un joc bun și am fi meritat alt rezultat. Bineînțeles că este mai dificil de la 0-1 să joci, echipa adversă s-a retras, cred că nu este un rezultat drept.
În partea a doua adversarul s-a apărat atât de jos încât trebuia să trecem altfel, să încercăm altceva, despre asta am vorbit la pauză. Cred că suporterilor noștri le-a plăcut meciul, noi ne-am propus altceva, dar până la urmă am luat un punct, am avut ocazii să marcăm al doilea gol.
Jucătorii sunt supărați în vestiar, dar sunt suficicient de puternici încât să treacă mai departe și să câștigăm etapa următoare. Unii jucători au ajuns cu puțin timp în urmă, mai avem nevoie de timp pentru a ajunge unde vrem, avem nevoie de concurență pe posturi. Jucăm bine în momentul ăsta, dar sunt convins că vom ajunge la un alt nivel în viitor. Adversarul nu pierduse, aveau cea mai bună apărare, am făcut destul ca să câștigăm acest joc”, a spus Nuno Campos, la flash-interviu.
Caseta meciului
- CORVINUL: C. Sandu – F. Iacob, Ivancevic (F. Ilie 80'), A. Manolache, Neacşa (Hayatu 68') – Hrezdac, Sergio Ribeiro (Cărăruş 61') – Yeboah, Fabry (Goodlad 79'), D. Pîrvulescu – Espinosa (Gillard 62'). ANTRENOR: Florin Maxim
- DINAMO: Bellaarouch – D. Irimia (S. Opriş 87'), Pascual, Stoinov, Opruţ – Armstrong, Alberto Soro, Mărginean (Verreth 68'), Cîrjan (Al. Pop 88') – Hintsa (Diogo Pinto 68'), M. Karamoko. ANTRENOR: Nuno Campos
- Au marcat: Espinosa 15' / Karamoko 51'
- Cartonaşe galbene: Neacşa 29', Yeboah 74' / Pascual 58', Alberto Soro 67', Cîrjan 71'
- Arbitri: Andrei Moroiţă – Ionel Dumitru, Adrian Vornicu
- Arbitri VAR: George Găman – Lucian Rusandu
Bucureştenii rămân lideri, cu 14 puncte, în timp ce Corvinul bifează al patrulea meci egal şi, cu 10 puncte, e pe locul 6.