Barcelona dă lovitura! Ce club îl dorește pe mijlocașul cotat la 70 milioane de euro

Frenkie de Jong Barcelona Bayern Munchen Manchester United Superliga Logo FC Barcelona / Foto: Imago Images
Ionuț Stoica
Data publicarii: Marti 07 Mai 2024, 08:59
Data actualizarii: Marti 07 Mai 2024, 13:31

Multe nume mari din fotbalul european au pus ochii pe mijlocașul olandez în vârstă de 26 de ani.

Din articol

Frenkie de Jong este unul dintre cei mai căutați jucători din lotul Barcelonei, iar olandezul continuă să fie dorit de multiple echipe înaintea perioadei de transferuri.

După ce compatriotul său, Erik ten Hag, a recunoscut acum câteva zile că a încercat să-l transfere pentru proiectul său la Manchester United, în Germania, De Jong revine pe lista lui Bayern München. Clubul bavarez dorește să-și întărească linia de mijloc, după dezamăgirea din campionat.

  • Frenkie de Jong

"Ar fi fost Frenkie de Jong și Casemiro la mijlocul terenului. Cei doi ar fi într-adevăr conectați unul cu celălalt. Ar fi cu adevărat complementari unul cu celălalt. Acesta este un jucător tipic, dacă vrei să joci în stilul Ajax, ai nevoie de acest tip de jucător” a declarat Erik ten Hag, conform Sky Sports.

Cu toate acestea, germanii de la Bild indică faptul că nu ar exista un consens total în conducerea lui Bayern München cu privire la transferul lui De Jong, deoarece jucătorul Barcelonei nu ar fi ideal pe postul de pivot. Conform sursei citate, noul director sportiv al bavarezilor, Max Eberl, a declarat că olandezul nu ar fi "un candidat de top" pentru această poziție.

  • Olandezul este cotat la 70 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate.

În timp ce se va decide viitorul său la club, De Jong este concentrat pe recuperarea accidentare. Olandezul are o entorsa de gradul II la glezna dreaptă și speră să își revină în timp pentru a putea juca la EURO 2024 alături de echipa sa națională în această vară.

Cifrele lui De Jong

În acest sezon, olandezul și-a trecut în cont:

  • 30 de meciuri jucate
  • Două goluri marcate
  • 2,513 minute prestate în tricoul catalanilor în toate competițiile

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!