Adus ca un star în Gruia, atacantul ar putea pleca de la CFR după nici măcar un an petrecut la echipa lui Petrescu

Sergiu Bus CFR Cluj gruia mercato intern Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 25 Iunie 2022, 16:32
Data actualizarii: Sambata 25 Iunie 2022, 17:07

Sergiu Buș (29 ani) a ajuns la echipa mare a lui CFR Cluj în 2009 și a tot fost împrumutat până în 2013, când s-a despărțit definitiv de gruparea din Gruia.

Atacantul român a fost readus liber de contract în perioada de mercato din iarnă, moment în care valora 550.000 de euro, conform site-urilor de specialitate.

Buș nu a marcat niciun gol pentru formația ardeleană și, mai mult, fotbalistul și-a trecut în cont doar patru apariții în Liga 1 în tricoul lui CFR. Astfel, atacantul ar putea să părăsească echipa, potrivit Digi Sport.

Ce a spus Buș despre revenirea în Gruia

Românul și-a dorit tot timpul să se întoarcă în Cluj și să ajute echipa. Dar, nu a arătat chiar ce și-a propus.

”Am revenit acasă. Am un sentiment aparte acum că m-am întors. Am plecat de aici singur, iar acum m-am întors cu o familie, aşa că sunt bucuros. Este presiune la CFR Cluj, întotdeauna a fost. Dar eu cred că am o anumită experienţă şi pot să ajut CFR-ul, pentru că am crescut aici.

Într-adevăr, aşteptările sunt mari, dar mă bucur că sunt aşa deoarece vreau să fiu cât mai responsabil şi chiar vreau să îi fac fericiţi pe fani. Pe majoritatea cred că îi cunosc, mai ales pe cei din galerie", au fost cuvintele atacantului, potrivit paginii oficiale de Youtube a clubului CFR Cluj, după ce a semnat cu ardelenii.

Capăt de carieră, la doar 29 de ani

La nivel internațional, atacantul nu a fost niciodată selecționat la echipa mare a României. Totuși, atacantul a prins câteva convocări la echipele de tineret, cinci la under 21, patru la under 19 și trei la under 17.

Sergiu Buș a semnat la începutul anului calendaristic un contract până în 2024 cu CFR. Înainte de revenire, atacantul a evoluat pentru o formație din Coreea de Sud, Seongnam, pentru care a înscris un singur gol în 18 partide.

În sezonul 2020/21, atacantul a fost cedat de Gaz Metan Mediaș lui FCSB, dar nici acolo nu a putut să fie mai inspirat. Doar două goluri în 11 partide și-a adjudecat Buș pentru gruparea bucureșteană, iar asta ar fi trebuit să pună semne de întrebare ardelenilor, înainte să-l fi achiziționat.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!