Trei cluburi au rămas în cursa pentru semnătura lui Kylian Mbappe. Atacantul devine liber pe 30 iunie

kylian mbappe PSG transfer mbappe Franta
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 03 Ianuarie 2024, 16:16
Data actualizarii: Miercuri 03 Ianuarie 2024, 16:25

Atacantul Kylian Mbappe (25 de ani) a intrat în mod oficial în ultimele șase luni de contract. Francezul poate negocia de acum cu orice echipă, fără consecințe.

Conform presei din străinătate, trei cluburi de top ar fi rămas în cursa pentru semnătura lui Mbappe: PSG, Real Madrid și Liverpool. Jurnaliștii de la L'Equipe sunt de părere că PSG păstrează prima șansă pentru a parafa o nouă înțelegere cu starul mondial, însă Real Madrid și Liverpool stau la pândă.

PSG, Real Madrid și Liverpool se bat pentru Kylian Mbappe

Șeicii de la Paris au mari bătăi de cap în ceea ce privește situația lui Mbappe. La începutul sezonului, după ce atacantul a refuzat să-și prelungească contractul, oficialii clubului au decis să-l excludă din lot. Cele două părți au revenit între timp la sentimente mai bune, iar Mbappe a început să discute despre un nou contract cu PSG.

  • Kylian Mbappe a intrat în top 10 golgheteri all-time ai Ligue 1, la doar 24 de ani / Foto - Getty Images

Nu s-a ajuns până acum la un numitor comun, iar francezul poate începe să negocieze și cu alte echipe.

Alte două cluburi extrem de interesate de Mbappe ar fi Real Madrid și Liverpool. "Galacticii" îl vânează încă din perioada în care acesta evolua pentru AS Monaco, în timp ce și "cormoranii" au mai tatonat această variantă în trecut. Englezii sunt de părere că Mbappe s-ar descurca de minune sub comanda lui Jurgen Klopp (56 de ani).

Visul de a juca la Real Madrid

În urmă cu doi ani, Mbappe a acordat un interviu sincer pentru Marca în care a vorbit despre toate cele trei cluburi aflate pe urma sa: PSG, Real Madrid și Liverpool. Redăm mai jos un fragment:

"Am vorbit la un moment dat cu cei de la Liverpool, mamei mele îi place acest club. Cei de acolo ne-au vizitat la Monaco, este un club uriaș, dar nu am mai discutat în ultima perioadă.

Ultima decizie pe care am luat-o a fost între PSG și Real Madrid. Am vrut să merg la Real Madrid, dar apoi m-am gândit că ar fi important să mai rămân în Franța. M-am gândit la fotbal, dar și la viața mea personală. Acum aș fi lipsit de respect dacă aș spune că visul meu e să joc pentru Real Madrid, în timp ce eu am contract cu PSG. Deocamdată mă concentrez pe ce am de făcut la PSG", a spus Kylian Mbappe, conform sursei citate.

Cu toate acestea, sunt virale imaginile cu Mbappe din copilărie, unde pereții camerei sale sunt acoperiți cu pozele jucătorilor de la Real Madrid.

Mbappe are un salariu uriaș

Kylian Mbappe câștigă acum la PSG în jur de 70 de milioane de euro pe an. Atacantul este tratat ca un adevărat prinț în "Orașul Luminilor". Este greu de crezut că acesta va mai putea câștiga la fel de mulți bani și la altă echipă.

De exemplu, presa din Spania scrie că Real Madrid ar putea să-i ofere un salariu de aproximativ 25 de milioane de euro pe an. Plus alte bonusuri. Deci ar fi din start un salariu de aproape trei ori mai mic față de cât primește acum în Franța.

Nici Liverpool nu ar putea arunca cu bani în Mbappe. Nu la un asemenea nivel. Mohamed Salah (31 de ani) este cel mai bine plătit fotbalist de pe Anfield și încasează anual aproape 20 de milioane de euro.

În total, Mbappe a adunat 282 de meciuri în tricoul lui PSG, pentru care a marcat 233 de goluri. El a devenit cel mai bun marcator din istoria clubului parizian.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!